Doi hoţi din autoturisme care ieşiseră la "vânătoare" în parcarea unei săli de evenimente din Oradea au ajuns în Arestul Poliţiei pentru furt calificat.

Cei doi au fost surprinşi de poliţişti taman când goleau portmoneul luat dintr-o maşină uitată de proprietar cu uşile închise, dar neasigurate. Prada, circa 1.200 lei din portofel, a fost returnată proprietarului. 

Incidentul s-a produs în seara zilei de 28 octombrie, în parcarea sălii de evenimente Coloseum. Cei doi hoţi, doi orădeni de 28, respectiv 30 ani, au găsit o maşină cu uşile neasigurate, iar pe bancheta din spate o poşetă în care se afla şi un portofel cu bani.

Au avut, însă, ghinionul ca în zonă să fie o patrulă a poliţiştilor de la Biroul furturi din autovehicule. Așa se face că, în momentul în care au luat bancnotele din portofel, hoţii au fost prinşi.

"Prejudiciul a fost recuperat integral de polițiști și restituit proprietarului", se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.

Hoţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi sunt anchetaţi, acum, în stare de libertate, pentru furt calificat.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Furturi din Autovehicule Oradea, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!