PNL şi USR şi-au anunţat, luni, propunerile pentru funcţiile de judecători ai Curţii Constituţionale (CCR) care urmează să se vacanteze, una din partea Camerei Deputaţilor, alta din partea Senatului. Din partea deputaţilor, au fost propuşi doi avocaţi orădeni: Ioan Cupşa, din partea PNL şi Mircea Ursuţa, nominalizat de USR.

Ioan Cupşa (foto stânga) este deputat, aflat la a doua legislatură în Parlamentul României. Liberalul s-a remarcat în prima legislatură, 2012-2016, prin activitatea în comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei, precum şi prin mai multe iniţiative legislative, atât în domeniul Justiţiei, cât şi al educaţiei.

În legislatura actuală, 2016-2020, deputatul orădean s-a evidenţiat în Comisia Juridică a Camerei, unde este vicepreşedinte, în Comisia pentru Sistematizarea legilor justiţiei (aşa-zisa comisie Iordache), unde de asemenea este vicepreşedinte, şi a acţionat pentru blocarea unor propuneri de modificări a legislaţiei penale propuse de PSD şi ALDE, precum şi prin câteva zeci de sesizări făcute la CCR, aproape toate admise, tot pe marginea modificărilor legislaţiei penale.

Avocatul Mircea Ursuţa (foto dreapta), lector la Facultatea de Drept a Universităţii Oradea şi colaborator al BIHOREANULUI, a fost propus de USR, chiar dacă nu face parte din acest partid. El are, însă, meritul de a fi câştigat un proces intentat de consilierii generali ai USR din Consiliul Local al Municipiului Bucureşti pentru desfiinţarea a 22 de companii municipale pe care primarul general Gabriela Firea le-a iniţiat fără să fi fost votate, aşa cum cere legea administraţiei publice locale, de minimum două treimi din consilierii Capitalei.

"Le mulţumesc colegilor care m-au propus şi consider că faptul că s-au gândit la mine este o recunoaştere a rezultatelor pe care le-am avut, mai ales pentru a bloca iniţiativele neconstituţionale de modificare a legislaţiei penale, formulate de majoritatea PSD - ALDE şi UDMR", a declarat, pentru BIHOREANUL, Ioan Cupşa.

"Propunerea făcută de USR mă onorează, chiar dacă sunt conştient că şansele de a fi votat sunt infime, dat fiind faptul că PSD, ALDE şi UDMR deţin majoritatea în Camera Deputaţilor şi că, pe de altă parte, şi celălalt partid de opoziţie (PNL n.r.) l-a nominalizat pe colegul Cupşa", a precizat, la rândul său, Mircea Ursuţa.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, din partea PSD a fost nominalizat fostul Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu.

Persoanele propuse pentru a prelua funcţiile de judecător CCR urmează să fie audiate de comisiile juridice ale celor două camere, urmând ca votul în plenul Senatului şi al Camerei Deputaţilor să fie dat ulterior. Va fi declarat câştigător candidatul care va primi majoritatea voturilor deputaţilor, respectiv ale senatorilor prezenţi.

Conform calendarului ar urma ca, marţi, Comisia juridică să adopte un raport cu privire la candidaturile penru funcţia de magistrat al Curţii.

Propunerile au fost făcute în contextul în care, pe 15 iunie, expiră mandatele a doi judecători (Ştefan Minea şi Simona-Maya Teodoroiu).

De precizat că pentru o a treia funcţie de judecător CCR disponibilă, nominalizarea a fost făcută, tot luni, de preşedintele Klaus Iohannis în persoana Siminei Tănăsescu, fosta sa consilieră pe probleme de constituţionalitate, care a demisionat anul trecut din funcţie. Aceasta îl va înlocui la Curtea Constituţională pe judecătorul Petre Lăzăroiu, al cărui mandat expiră pe 3 iunie.