Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început urmărirea penală împotriva unui orădean pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, şi a soţiei sale, pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Potrivit cercetărilor efectuate de poliţişti, în cursul lunii octombrie 2007 în vederea obţinerii unui credit în valoare de 99.800 CHF de la o sucursală bancară din Oradea, orădeanul Viorel Hercuţ a întocmit în fals adeverinţe de venit pentru sine şi pentru soţia sa, în calitate de codebitor, în numele unei firme pe care o administra şi la care el avea calitate de director de vânzări.

"Din respectivele adeverinţe rezulta că suspecta era angajată în cadrul societăţii şi obţinea venituri deşi, în realitate, aceasta nu avea vreo calitate. Totodată, veniturile consemnate în adeverinţa suspectului au fost majorate fictiv pentru a îndeplini condiţiile de acordare a creditului", a declarat inspectorul principal Alina Dinu.

Ulterior, cei doi soţi au semnat contractul de creditare, însă nu au returnat împrumutul, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 140.000 lei.

"Poliţiştii de investigare a fraudelor continuă cercetările cu suspecţii în stare de libertate, în cauză urmând a fi luate măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului", a mai arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.