Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a confirmat informațiile publicate de BIHOREANUL despre incidentul din Clubul Columbus, din Pasajul Vulturul Negru din Oradea, unde doi polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) au fost filmați în timp ce întrețineau acte sexuale în public. 

Confirmarea a venit după ce BIHOREANUL a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor un extras din rechizitoriul întocmit în dosar. În locul documentului, instituția a transmis un răspuns de doar câteva rânduri, prin care confirmă trimiterea în judecată a celor doi.

Potrivit adresei oficiale, prin rechizitoriul emis în 20 februarie 2026, procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.A.F. și D.C.E., foști lucrători de poliție în cadrul BCCO Oradea, acuzați de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută și pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Procurorii arată în document că incidentul s-a petrecut în noaptea de 20 decembrie 2024, între orele 1.00 și 2.00, într-un local public (Clubul Columbus din Oradea - n.r.), unde, în prezența mai multor persoane, „cei doi au săvârşit acte sexuale explicite, acte de satisfacere a sexualităţii, precum şi acte de exhibiţionism”.  

Aceștia, susţin anchetatorii, au fost observați de clienţii localului și surprinși de camerele de supraveghere din local. De altfel, imaginile constituie, alături de declarațiile celor prezenți, probe în dosar.

În document, procurorii îi indică drept „foști lucrători de poliție în cadrul BCCO Oradea”, ceea ce înseamnă că respectivii nu ar mai activa în Brigada de Combatere a Criminalității Organizate.

Reprezentanții Poliției Bihor susțin, însă, că cei doi sunt în continuare polițiști, dar au fost puși la dispoziția inspectoratului până la finalizarea procesului declanșat pe numele lor.

Cazul a devenit cunoscut după ce BIHOREANUL a dezvăluit că cei doi polițiști au fost filmați de camerele de supraveghere ale clubului în timp ce întrețineau acte sexuale în zona barului. După incident, barmanul i-ar fi scos din local, iar scandalul produs ulterior în pasaj i-ar fi determinat pe angajați să sune la 112.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Oradea, săptămâna trecută, însă de luni, 9 martie, nu mai este vizibil pe portalul instanței, întrucât inculpații au solicitat ca procesul să fie judecat fără public.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!