Doi bărbați cu vârste de 35 și 51 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii bihoreni, după ce au fost prinși conducând sub influența alcoolului, în localitățile Gurbediu și Sânnicolau Român. Ambii aveau concentrații de alcool de peste 0,80 mg/l în aerul expirat, iar unul dintre ei a urcat la volan deși avea permisul de conducere anulat.
Potrivit unei informări transmise luni de Poliția Bihor, primul șofer a fost depistat duminică, 25 octombrie, în jurul orei 1, în localitatea Gurbediu.
Este vorba despre un bărbat de 35 de ani, din municipiul Hunedoara, oprit în trafic de polițiștii Postului de Poliție Cociuba Mare, din cadrul Secției 8 de Poliție Rurală Tinca.
În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că acesta avea o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată în comunicatul IPJ Bihor.
În aceeași zi, după administrarea probelor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore şi pus sub acuzare pentru pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Câteva ore mai târziu, polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Inand au oprit o altă maşină, pe strada Avram Iancu din localitatea Sânnicolau Român. La volan se afla un bărbat de 51 de ani, din localitate, pentru care testarea cu etilotestul a indicat o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul avea anulată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, precizează reprezentanții IPJ Bihor.
Și acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar în aceeași zi a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul este cercetat pentru două infracțiuni, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În ambele cazuri, cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta.