Doi tineri cu vârste de 18 şi 22 ani din Ceica au fost arestaţi preventiv, vineri, la Judecătoria Beiuş, fiind acuzaţi că au intrat peste două femei în casă şi le-au violat, într-unul din cazuri agresându-l şi pe prietenul victimei, care a încercat să o apere pe una dintre femei.

Potrivit datelor comunicate, marţi, la solicitarea BIHOREANULUI, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, primul atac s-a produs în noaptea de 5/6 aprilie 2019, între orele 0.30 şi 1.00, când cei doi indivizi au intrat în locuinţa unei femei de 45 ani din satul Corbeşti, comuna Dobreşti.

"Cei doi inculpaţi au pătruns în locuinţa părţii vătămate prin efracţie şi au întreţinut cu aceasta raporturi sexuale fără consimţământul ei", se arată în documentul Parchetului.

Violatorii, despre care BIHOREANUL a aflat că se numesc Vasile Ţirtea (18 ani) şi Adrian Daniel Copil (22 ani), sunt din comuna Ceica, au "lovit" din nou în noaptea de 6 spre 7 iunie, în satul Topa de Jos, comuna Dobreşti.

Aici, Ţirtea şi Copil au intrat în locuinţa unei femei în vârstă de 33 ani, unde au dat dovadă de o violenţă extremă. Femeia era împreună cu prietenul ei, pe care cei doi l-au bătut, iar pe ea au violat-o de faţă cu el.  

Autorii au fost identificaţi şi prinşi săptămâna trecută de poliţiştii din Beiuş, în urma unei acţiuni coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş.

Audiaţi fiind, unul dintre ei a refuzat să dea declaraţii, în timp ce al doilea a declarat cu tupeu în faţa procurorilor că "au vrut să facă sex".

Joi seară, Vasile Ţirtea şi Adrian Daniel Copil au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu au fost arestaţi preventiv pentru câte 30 de zile, sub acuzaţiile de viol, violare de domiciliu, respectiv loviri şi alte violenţe.

"Violul constituie una dintre cele mai grave infracţiuni contra persoanei, aducând cea mai brutală atingere libertăţii sexuale, atribut important al personalităţii umane. Raportul sexual săvârşit prin constrângere loveşte în inviolabilitatea fizică, în demnitatea şi libertatea persoanei", se arată în referatul de arestare cu care procurorii au obţinut arestarea preventivă a celor doi violatori.

Măsura nu este definitivă, cei doi violatori având posibilitatea să o conteste la Tribunalul Bihor.