Un livrator de mâncare a fost atacat cu gaz lacrimogen în Sectorul 4 din București de doi tineri care au împărțit apoi mâncarea cu prietenii. Poliția Capitalei a anunțat marți că cei doi tâlhari au fost reținuți.

Potrivit site-ului Hotnews.ro, incidentul s-a petrecut săptămâna trecută în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1. 

Doi tineri i-au pulverizat atunci spray lacrimogen în față după care i-au furat geanta plină cu mâncare.

Bărbatul a sunat după câteva minute la 112, iar polițiștii au reușit, luni, să-i identifice pe cei doi tâlhari.

Sursa citată scrie că autoritățile au reținut pentru 24 de ore doi tineri în vârstă de 18 și 21 de ani care l-ar fi atacat pe livrator, dar și pe alți doi, de 19, respectiv 20 de ani, cu care primii ar fi împărțit mâncarea furată. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!