Magistraţii Judecătoriei Oradea au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele a doi orădeni anchetaţi pentru tâlhărie, aceştia fiind acuzaţi că au atacat o pensionară de 80 ani, care în urma agresiunii a ajuns în spital cu fractură de şold şi va avea nevoie de peste 80 de zile de îngrijiri medicale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Oradea, vicepreşedinta instanţei, Carmen Domocoş, incidentul s-a petrecut pe 10 iulie, în jurul orei 12.45, pe stada General David Praporgescu din centrul municipiului Oradea.

Cei doi tineri, Marcel Varga şi Viorel Sîrca, cu vârste până în 20 de ani, sunt cazaţi la Centrului de Primire Urgenţe a Persoanelor Adulte de pe strada Traian Lalescu şi au "ochit-o" pe pensionară în jurului orei 10, în Piaţa Rogerius. Au urcat împreună cu ea în tramvai şi apoi au coborât în staţia de lângă Centrul comercial Crişul, unde au continuat să o urmărească până pe o străduţă mai ferită privirilor.

Aici, în timp ce unul dintre ei i-a luat tortul dintr-o mână, celălalt a încercat să-i smulgă poşeta. Întrucât femeia s-a opus, bărbatul a tras cu putere de geantă, moment în care bătrâna s-a dezechilibrat şi a căzut, fracturându-şi şoldul. Potrivit certificatului medico-legal, pentru a se reface, victima va avea nevoie de cel puţin 80 de zile de îngrijiri medicale.

După atac, cei doi tineri au fugit pe o altă stradă lăturalnică, unde au vrut să se împartă pe pradă. Atât doar că în poşetă au găsit doar 2 lei şi 60 bani, bani pe care i-au cheltuit pe un pachet de napolitane.

Au fost reţinuţi pe 18 iulie, iar o zi mai târziu au fost arestaţi de Judecătoria Oradea, sub acuzaţia de tâlhărie. "Cei doi inculpaţi au săvârşit o infracţiune de tâlhărie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 20 de ani, iar modul de săvârşire a faptelor şi urmarea acestora arată că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, existând oricând posibilitatea săvârşirii aceluiaşi tip de infracţiuni. Încheierea a rămas definitivă întrucât Tribunalul Bihor a respins recursurile declarate de inculpaţi", a declarat pentru BIHOREANUL vicepreşedinta Judecătoriei, Carmen Domocoş.