Un tânăr în vârstă de 18 ani din localitatea Cărăsău şi un altul de 23 ani din Lăzăreni au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce au furat dintr-o casă scule electrice, haine şi cosmetice în valoare de aproape 15.000 lei, pe care le-au vândut apoi cu 400 lei, prejudiciul fiind recuperat de poliţiştii din Cociuba Mare în proporţie de 90%. 

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Poliţia Bihor, cei doi tineri au fost comis furtul în seara de 30 ianuarie, dintr-o casă din localitatea Cărăsău. "Au pătruns într-un imobil și ar fi sustras o drujbă, o motocoasă, două flexuri, truse de chei, scule electrice, un redresor pentru încărcat acumulatori auto, un prelungitor pentru curent și diverse obiecte vestimentare și cosmetice, provocând un prejudiciu total de aproximativ 15.000 de lei", se precizează în informare.

În aceeaşi seară, spun poliţiştii, hoţii au vândut toate bunurile furate unor localnici din Petid, pentru suma de 400 de lei.

Autorii au fost identificaţi, marţi, în persoana celor doi tineri, de 18 și 23 de ani, din localitățile Cărăsău și Lăzăreni, care au şi fort reţinuţi pentru 24 de ore sub acuza de furt calificat. 

Polițiștii au recuperat 90% din prejudiciul provocat de aceștia.

Cercetările în caz continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, care va decide, miercuri, dacă va dispune şi vreo măsură preventivă împotriva celor doi.