Bihoreanul Dorin Corcheş a fost eliberat luni seară din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de către premierul Sorin Grindeanu, la doar o lună şi jumătate după ce a fost numit. 

Decizie comună

Chestionat de BIHOREANUL, Corcheş susţine că decizia ar fi fost luată cu acordul său. "A fost o decizie politică comună, luată împreună cu conducerea partidului. Eliberarea mea din funcţie nu s-a datorat competenţelor profesionale, chiar aveam feedback pozitiv", a declarat, marţi, fostul secretar de stat.

Corcheş a mai spus că în zilele următoare se va întoarce la Oradea şi va organiza o conferinţă de presă în care va explica motivele înlăturării din funcţie precum şi planurile sale de viitor.

Este evident că orădeanul a fost mazilit pe fondul tensiunilor din ALDE, el fiind unul dintre oamenii fostului copreşedinte Daniel Constantin, aripă perdantă a războiului cu Călin Popescu Tăriceanu.

După cum BIHOREANUL a mai scris, Corcheş a fost numit secretar de stat la începutul lunii martie cu sprijinul ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, alături de care a venit în ALDE din PC. El a renunţat la calitatea de consilier judeţean pentru a putea ocupa funcţia de la Bucureşti.

Fost consilier local în Oradea şi fost membru PDL, apoi PC, partid care a fuzionat cu PLR pentru a forma ALDE, Corcheş a mai fost director responsabil de investiţii la Administraţia Bazinală de Apă Crişuri (în 2015), respectiv director la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Bihor (între 2009 şi 2012), iar din 2014, până la numirea ca secretar de stat, a ocupat funcţia de director al Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Bihor. 

Poziţie... greşită

Culmea este că demiterea lui Corcheş vine la nici trei săptămâni după ce, împreună cu liderul filialei Bihor, Traian Bodea, se poziţionau "la mijloc" în războiul dintre Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu.

Chesionat de BIHOREANUL pe această temă, preşedintele ALDE Bihor, Traian Bodea, în acelaşi timp vicepreşedinte al CJ Bihor, a spus că decizia s-a luat la nivel de conducere a partidului, probabil deoarece acel post fusese cerut de o altă filială cu procent mai bun în alegeri. În schimb, Bodea a precizat că Dorin Corcheş ar urma să primească o altă funcţie la nivelul autorităţilor centrale. 

Mângâieri de la Tăriceanu

Ca povestea să fie totalmente amuzantă, după-amiază a sosit şi un comunicat emis de Departamentul central de comunicare al ALDE, care susţine o cu totul altă variantă, şi anume că Dorin Corcheş s-ar fi cerut singur la vatră, dornic să se preocupe mai de-aproape de filiala locală a partidului.

"Retragerea lui Dorin Corcheș din funcția de secretar de stat în cadrul MADR a avut loc ca urmare a solicitării venite din partea domniei sale. Decizia dlui Corcheș a avut la bază o serie de considerente personale, printre care dorința acestuia de a fi mult mai prezent la nivelul județului Bihor, pentru a se putea concentra pe proiectul politic al ALDE în teritoriu, în vedere consolidării filialei județene", arată comunicatul. 

În final, cu rol de mângâiere, mazlitului i se transmite că "președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu și-a declarat toată încrederea și sprijinul pentru vicepreședintele ALDE Bihor, exprimându-și speranța că Dorin Corcheș poate contribui la consolidarea filialei ALDE și la îndeplinirea proiectului politic liberal la nivelul județului". 

Rămâne de văzut, până la conferinţa de presă a lui Corcheş, care din cele trei variante enunţate este cea adevărată. Dacă nu cumva până atunci va apărea şi o a patra...

Citiţi şi articolul Traian Bodea şi Dorin Corcheş joacă la sigur şi nu-i iau partea lui Daniel Constantin: "Nu trebuie să gândim cu sufletul…"