Incinerarea e un proces hipnotizant. Când temperatura din măruntaiele cuptorului din metal ajunge la 750 grade Celsius, focul se opreşte câteva secunde pentru a lăsa să se deschidă uşa. Dogoarea dilată până şi timpul...
Braţul metalic pare că introduce sicriul în cuptor cu încetinitorul. Când, în sfârşit, uşa se închide, o mare de foc inundă focarul. Sicriul cu trupul răposatului se descompune într-o pală de foc înghiţită de restul flăcărilor. Apoi arde aşa mai bine de o oră!
"Dintr-un bărbat de 150 de kilograme rămân doar 4 kilograme de cenuşă", zice administratorul Phoenix Cremation Services, Dorin Gherghev, care deţine incineratorul uman din Şoseaua Borşului. Locul de unde pornesc pe ultimul drum între 40 şi 60 de urne cu cenuşă în fiecare lună...
Înflăcărare
Văzută până de curând ca o ciudăţenie, incinerarea răposaţilor a intrat încet-încet în obiceiurile de înmormântare ale bihorenilor. "Dacă în 2013 aveam doar câteva înmormântări de urne cu cenuşă, astăzi avem una pe săptămână", spune Teodor Vaida (foto), administratorul Cimitirului Municipal.
Majoritatea celor incineraţi sunt înmormântaţi în cimitirul din cartierul Episcopia, folosit îndeosebi de reformaţi şi de romano-catolici. Biserica Ortodoxă Română interzice cremaţiunea, sub ameninţarea caterisirii preoţilor care ţin slujba înmormântării pentru cei incineraţi. "Când sunt urne, preoţii ortodocşi nici nu vin la înmormântare", explică Vaida.
Având în vedere că numărul incinerărilor creşte de la an la an, însăşi conducerea Cimitirului Municipal ia în calcul amenajarea unui "columbar". "Avem în plan construcţia unui rastel în care aparţinătorii să poată depune urnele, fiecare loc urmând să fie marcat cu plăcuţă", zice responsabilul. Administraţia Cimitirului se aşteaptă ca numărul incinerărilor să crească proporţional cu reducerea numărului de locuri de veci. Cele 80 de hectare ale cimitirului se vor umple în circa 10-12 ani. Pentru a amâna termenul limită, cimitirul a fost extins cu 5 hectare, ceea ce mai asigură un răgaz de 5 ani, dar până la urmă sfârşitul tot e inevitabil...
"Vreau să îl mai păstrez"
Dorin Gherghev (foto), administratorul firmei Phoenix Cremation Services, deţinătoarea crematoriului uman din Şoseaua Borşului, spune că numărul incinerărilor creşte natural. Dacă în urmă cu 5 ani, afacerea sa era privită cu ostilitate, iar dorinţa iniţială de a deschide crematoriul în Oşorhei s-a lăsat cu revoltă publică, acum lucrurile stau cu totul altfel.
"Se schimbă mentalităţile. Sunt oameni care nu vor ca trupul lor să fie mâncat de viermi, la fel cum sunt aparţinători care nu doresc să se despartă de cei dragi", zice bărbatul. Povestea unei femei ortodoxe a cărui copil de 10 ani a murit aşteptând un transplant vorbeşte de la sine. "Mi-a spus cu inima frântă: «Chiar dacă Bunul Dumnezeu a decis să mi-l ia, eu vreau să-l mai păstrez»". A plecat plângând şi strângând urna în braţe", povesteşte Gherghev.
Majoritatea celor care au un deces în familie trec pragul crematoriului cu inima strânsă. "Oamenii îşi imaginează ce e mai rău. Când văd că totul se desfăşoară în condiţii de respect faţă de aparţinători şi răposat pleacă uşuraţi"...
Complet automatizat
Crematoriul e o hală din care a fost compartimentat doar biroul administratorului şi zona filtrelor de aer. Încăperea este "mobilată" cu aparatură cromată, de la frigiderul pentru trupurile în aşteptarea cremaţiunii până la cuptorul monitorizat online de furnizorul din Stockholm.
Complet computerizat, incineratorul ce valorează un milion de euro a fost adus la Oradea în 2012 cu trei TIR-uri. Aparatul e atât de complex încât montajul şi reglajele au durat 40 de zile. În sală se aud doar ventilatoarele care controlează arderea din cuptor prin dozarea nivelului de oxigen. Până şi furnalul, la gura căruia nu se vede fir de fum, e monitorizat video...
Ars şi măcinat
Într-o sală de recepţie, fiecărui răposat i se dă un număr de indentificare ştanţat pe un disc ceramic, acesta însoţindu-l până în urnă pentru a face imposibilă orice confuzie. Desfăşurată la o temperatură de peste 1.000 grade Celsius, incinerarea - care durează până la o oră şi jumătate - începe în camera de combustie, unde trupul efectiv se autoaprinde, iar cenuşa şi gazele rezultate sunt arse apoi încă o dată în camera de post-combustie.
"Nu miroase absolut nimic, după ardere rămân doar câteva fragmente din oasele mari cum sunt bazinul, craniul ori femurul. Oamenii foarte bolnavi, care au făcut chimioterapie, ard mai greu. Trupurile lor nu mai degajă atâta energie, oasele se întăresc de la chimicale", a constatat Gherghev.
La final, eventualele proteze metalice ale răposaţilor sunt îndepărtate, iar cenuşa rezultată e măcinată într-o moară din care este evacuată apoi cu ajutorul unor ventilatoare. Colectată într-o pungă specială cu capac, pulberea este depusă în urnă şi sigilată. Scene în care cenuşa bunicii e împrăştiată prin casă de un neîndemânatic care sparge din greşeală urna există doar în filme. Cutia poate fi păstrată în casă sau, dacă răposatul a vrut sau familia cere acest lucru, cenuşa se poate împrăştia într-un parc, pe o apă sau, pur şi simplu, îngropată.
Mai ieftină
Deşi mai complicată, incinerarea e mai ieftină ca înmormântarea. Taxele pentru o înhumare în Cimitirul Municipal se ridică la 700 lei, sumă la care se adaugă cheltuielile cu păstrarea rămăşiţelor pământeşti la camera de frig, 25 lei/zi, cele pentru cumpărarea sicriului, plata preotului şi altele.
În schimb, în preţul de 950 lei al incinerării e inclus atât preţul sicriului, cât şi cel al unei urne simple. Una din lemn sau piatră, decorată, cu ornamente sau cu picturi, costă 250 lei. Separat, pentru 250 lei, familia poate contracta şi un serviciu în rit reformat sau romano-catolic.
Cum BOR interzice cremaţiunea, preoţii ortodocşi slujesc la incinerare doar în condiţii de conspirativitate. Asta nu înseamnă că ortodocşii sunt înmormântaţi fără slujbă. "Cam 60% dintre răposaţi sunt ortodocşi. Preoţii se fac că nu ştiu că trupul a fost incinerat şi ţin slujba pe urna amplasată în sicriul cu capacul coborât", spune Gherghev. Bărbatul susţine că majoritatea celor incineraţi provin din Bihor şi din judeţele vecine sau sunt străini decedaţi în România pe care familiile vor să-i transporte cât mai uşor pentru a-i îngropa acasă. Pământ din pământ, cenuşă din cenuşă...
"Eu sunt ortodox, dar vreau să fiu incinerat. Până la urmă, disputa între înmormântare şi incinerare e asemănătoare celei dintre oamenii care preferă pâinea sau franzela. Toată lumea are dreptate"
Dorin Gherghev
CAP ÎN CAP!
Biserica şi incinerarea
Atitudinea religioasă faţă de incinerare diferă de la cult la cult. Principalul adversar al cremaţiunii este BOR, care s-a pronunţat printr-o hotărâre sinodală din 1928, reconfirmată în 1933 şi mai recent în 2012. "Arderea trupurilor e împotriva canoanelor. Omul e făcut din trup, care vine din pământ, şi din suflet, care vine de la Dumnezeu. De aceea trupul trebuie să se întoarcă în pământ aşa cum este", argumentează un preot ortodox.
Mai înţelegătoare, Biserica Unită cu Roma acceptă incinerarea. "Important e ca răposatul să creadă în Înviere şi să îi fie acordate în prealabil sacramentele", spune vicarul greco-catolic al Oradiei, Olimpiu Todorean (foto).
Cei mai deschişi sunt romano-catolicii şi reformaţii. "Nu corpul, care oricum se descompune, este important în faţa lui Dumnezeu. Important e ca sufletul să fie al lui Dumnezeu, şi El ne va întrupa la ziua de apoi", zice preotul reformat Sandor Lajos.
Dorin Gherghev crede că până la urmă vor accepta incinerarea şi ortodocşii. "Iniţial, şi în Italia cei incineraţi nu puteau fi înmormântaţi cu preot. Când numărul incinerărilor a crescut, Biserica le-a acceptat. Întâi ca excepţii, pe urmă ca pe un fapt normal, pentru că până la urmă şi Biserica trebuie să meargă după oameni".