Controversatul afacerist Gheorghe "Gelu" Mudura, patronul firmei Master a fost condamnat definitiv, luni, la 11 ani şi 6 luni de detenţie, în timp ce mama sa, Floare Mudura, a scăpat cu o pedeapsă de 3 ani cu suspendare, în cazul unuia dintre cele mai mari tunuri imobiliare date în Oradea. Cei doi au preluat firma care deţinea spaţiile fostei reţele a librăriilor de stat din oraş, SC Librarul SA, pe care au falimentat-o pentru a vinde imobilele, câştigând de pe urma tranzacţiilor ilicite peste 2,5 milioane euro.

Verdictul a fost dat la Curtea de Apel Oradea, care a înăsprit pedepsele dictate anul trecut la Tribunalul Bihor, unde Gheorghe Mudura a fost condamnat la 10 ani de închisoare, iar mama afaceristului a scăpat, fiind achitată. Totodată, instanţa a dispus confiscarea sumelor obţinute de cei doi din învârtelile imobiliare: 5.076.129 lei de la Gheorghe Mudura, respectiv 3.888.061 lei de la mama lui.

Decizia Curţii de Apel este definitivă, iar afaceristul a şi fost încarcerat, la scurt timp după pronunţarea verdictului, pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

Librării la mezat

Cunoscut sub denumirea "Librarul", dosarul a fost trimis în judecată în 2014 de procurorul Alin Leucea, avându-i ca inculpaţi pe Gheorghe Mudura, acuzat de delapidare, spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, şi pa mama acestuia, Floare Mudura, pentru delapidare în formă continuată şi folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii.

În esenţă, celor doi li se imputa că au preluat firma Librarul, care deţinea 21 de spaţii comerciale în Oradea, Salonta şi Ştei, pe care le-au vândut către persoane fizice şi juridice, sub preţul real. Imediat după tranzacţiile iniţiale, spaţiile au fost apoi vândute din nou, de astă dată la preţul real, diferenţele de preţ fiind introduse apoi de Gelu Mudura în propria firmă, Master SA, sub forma creditării. 

Tunul a fost reclamat în 2007 de unul dintre acţionarii minoritari ai societăţii, Dumitru Bărdaş, însă cercetările s-au tărăgănat până în 2014, când, pe 4 decembrie, procurorul Leucea a decis trimiterea în judecată a celor doi, precum şi punerea sub sechestru a tuturor bunurilor aflate în proprietatea lor.

Verdict în pandemie

Procesul a pornit la Tribunalul Bihor, însă a început să fie judecat abia în 2019, după 5 ani de amânări, ba din cauza neprezentării părţilor, ba a avocaţilor, ba pentru realizarea unor expertize, a unor completări sau opinii separate, ori pentru audierea unor martori. În final, pe 19 februarie 2020, judecătoarea Georgeta Ciungan, care în noiembrie 2018 preluase cauza "din mers", a declarat închise dezbaterile, iar după cinci săptămâni de deliberări, pe 24 martie 2020, a pronunţat verdictul.

Gelu Mudura a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidare şi spălarea banilor, iar pentru folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii judecătoarea a dispus încetarea procesului deoarece pentru fapta comisă în 2005 intervenise prescripţia răspunderii penale. Mama afaceristului a scăpat, fiind achitată pentru delapidare, din lipsă de probe, în timp ce pentru folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii s-a decis încetarea procesului pe motiv de prescriere.

Instanţa a admis, dar numai în parte, acţiunea civilă formulată de 40 de acţionari minoritari ai SC Librarul SA, păgubiţi prin ingineriile imobiliare, cum a reţinut instanţa de judecată, cu peste 8,3 milioane lei.

Banii, confiscați de stat

Hotărârea judecătorească a fost atacată, însă, atât de procurori, cât şi de inculpaţi, iar procesul a continuat la Curtea de Apel Oradea, unde completul de judecată a pronunţat, luni, verdictul final, dispunând încarcerarea lui Mudura pe o perioadă de 11 ani şi 6 luni şi condamnarea mamei sale la o pedeapsă de 3 ani de închisoare, a cărei aplicare a fost suspendată pe un termen de supraveghere de 3 ani. Femeia este obligată, de asemenea, la 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. 

Completul de judecată a schimbat, însă, soluţia, în privinţa acţionarilor Librarul, dispunând respingerea acţiunii civile. Ca atare, întreaga sumă câştigată de cei doi de pe urma escrocheriilor, de aproape 9 milioane lei, va fi confiscată în favoarea statului. Pentru recuperarea pagubei, instanţa a dispus menţinerea sechestrului asigurator asupra bunurilor aflate în proprietatea celor doi condamnaţi.