Soluţie neaşteptată a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Arad, care, săptămâna trecută, a anulat mai multe ordonanţe şi a respins ca neconform rechizitoriul procurorilor DNA Timişoara în dosarul poliţiştilor de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea acuzaţi că cereau şpagă pentru trecerea unor TIR-uri cu ţigări de contrabandă şi anvelope uzate.

Este vorba despre dosarul în care procurorii DNA Timişoara l-au trimis în faţa instanţei pe Florin Avram, comisar de poliţie la ITPF Oradea - Sectorul Vărşand (judeţul Arad), pentru luare de mită (2 fapte) şi trafic de influenţă (5 fapte), precum şi pentru alţi 16 poliţişti care îşi desfăşoară activitatea în Arad şi pentru un inspector antifraudă de la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 5 Deva.

Şpăgi de la contrabandişti

Potrivit procurorilor, în perioada 27 august - 24 noiembrie 2016, Avram a pretins şi primit de la două persoane (oameni de afaceri) sume cuprinse între 150 euro şi 41.000 euro dar şi şi alte bunuri, pentru a permite introducerea în România a unor produse care nu aveau documente justificative. În schimbul banilor, ofiţerul ar fi promis şi influenţarea poliţiştilor de frontieră şi a vameşilor de la graniţa cu Serbia şi Ungaria, astfel încât să permită intrarea, în România, a unor TIR-uri cu ţigări de contrabandă şi cu anvelope uzate.

Ceilalţi 16 inculpaţi din acest dosar sunt suspectaţi că au pretins şi primit, "în acelaşi context şi în acelaşi scop", în perioada 29 august - 12 decembrie 2016, sume cuprinse între 10 şi 50 euro, "în legătură îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu".

Este vorba despre Selagea Ciprian Călin, Ancuţa Cătălin Corneliu, Dudaş Marcel, Mărgineanu Ovidiu, Păcurar Sorin Romulus, Todoran Marcel Grigore, Ardelean Teodor, Bodârlău Călin Liviu, Gudiu Gabriel, Cicortaş Claudiu Alexandru, Galben Gheorghe Daniel şi Nedelcu Ştefan Eugen, inculpaţi pentru săvârşirea câte unei infracţiuni de luare de mită, respectiv Poenaru Costel, Pristoleanu Ion Marinel, Paladie Bogdan Lazăr şi Teodor Nicolae Gabriel, pentru săvârşirea a câte două infracţiuni de luare de mită.

Totodată, DNA l-a trimis în judecată, în stare de libertate, pe Chira Emil Nicu, inspector antifraudă în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Deva, tot pentru luare de mită.

La loc comanda

Dosarul, înregistrat la Tribunalul Arad pe 3 martie, a ajuns în analiza unui judecător de cameră preliminară, care a constatat că o serie de probe din dosar ar fi fost administrate nelegal.

Astfel, potrivit încheierii pronunţate pe 11 aprilie, acesta a constatat "nelegalitatea unor dispoziţii" şi, pe cale de consecinţă, nulitatea ordonanţelor prin care au fost autorizaţi un număr de 13 investigatori sub acoperire pentru dovedirea suspiciunilor de corupţie care planau asupra poliţiştilor de frontieră din Vărşand. "Pe cale de consecinţă, constată nulitatea tuturor actelor de urmărire penală efectuate în baza Ordonanţelor a căror nulitate a fost constatată", se precizează în soluţie.

Judecătorul a constatat, de asemenea, nelegalitatea Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale în cauză, dar şi neregularitatea actului de sesizare al instanţei, dispunând transmiterea încheierii motivate la DNA Timişoara, pentru ca, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să remedieze neregularităţile şi să comunice dacă menţine trimiterea în judecată a inculpaţilor.

Vămi blocate

Procurorii DNA Timişoara au descins în dimineaţa zilei de 18 ianuarie în vămile din judeţul Arad, într-o operaţiune similară cu percheziţiile din primăvara anului 2015, de la Vama Moraviţa. Însoţiţi de poliţişti DGA, procurorii au blocat simultan activitatea vămilor Turnu, Nădlac 1 şi 2, şi Vărşand, ridicând 18 poliţişti de frontieră, care au fost duşi pentru audieri la sediul DNA Timişoara.

Potrivit presei, Florin Avram, şef de tură din Vărşand, ar fi cerut 41.000 euro unui investigator sub acoperire, pentru a-l lăsa să facă trafic de ţigări prin respectivul punct, dar şi să închidă ochii la orice alt trafic de ţigări de contrabandă. Avram le-ar fi spus anchetatorilor sub acoperire că este dispus să "închidă ochii" la orice va trece ilegal peste graniță.