O femeie în vârstă de 37 ani din Diosig şi o alta în vârstă de 35 ani din Oradea au fost încarcerate de poliţişti într-un dosar de furt care aduce în atenţie, din nou, faptul că hoţii şi-au diversificat zonele de acţiune, "lovind" nu doar în locuri aglomerate, cum sunt pieţele sau mijloacele de transport în comun, ci şi în sediile unor instituţii publice şi chiar în unităţi medicale.

Varga Erzsebet şi Farkas Katalin făceau parte dintr-o bandă de femei care acţionau în Galeria de Arte Vizuale din centrul Oradiei, dar şi în magazine de cosmetice şi centre medicale, după cum reiese din cele trei sentinţe judecătoreşti pronunţate pe numele lor doar în ultimul an.

Însă dacă pentru primele fapte au scăpat cu pedepse cu suspendare, cea din urmă "lovitură" le-a trimis pe Varga şi Farkas după gratii.

Loveşte şi fugi

Este vorba despre un furt pe care hoaţele l-au comis într-un centru medical de ozonoterapie, în noiembrie 2019. Victima este un orădean care venise să instaleze un nou aparat medical, în afara orelor de program, lăsând uşa centrului închisă, dar neasigurată. 

Bărbatul şi-a lăsat sacoul pe un cuier aflat în holul clădirii, intrând apoi în cabinet pentru a monta aparatura. În acest timp, găsind uşa deschisă, patru femei au acţionat. Două au rămas în curte, iar alte două au intrat în incinta centrului şi, văzând sacoul pe cuier, i-au verificat buzunarele. Într-unul au găsit telefonul mobil cu care, apoi, au şi plecat. 

Totul a durat mai puţin de un minut, după cum a constatat proprietarul telefonului, care a descoperit că a fost buzunărit în momentul în care şi-a terminat treaba şi a vrut să plece. Bărbatul a sunat la Poliţie, predând şi înregistrarea de pe camerele de supraveghere care le-au surprins pe hoaţe în acţiune, femeile fiind identificate şi prinse în decurs de câteva zile. 

Telefonul, însă, un Samsung Galaxy în valoare de aproximativ 1000 lei, nu a mai fost găsit căci, imediat după comiterea furtului, femeile l-au vândut unui străin, cu 100 lei, în Parcul 1 Decembrie, împărţind apoi frăţeşte câştigul. 

În finalul anchetei, anul trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea le-a trimis în judecată doar pe cele două femei care au comis efectiv fapta, Farkas Katalin şi Varga Erzsebet.

În urma procesului care s-a desfăşurat la Judecătoria Oradea, femeile au şi fost condamnate: Farkas a primit o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni, iar Varga, 1 an şi 11 luni, ambele cu executare în regim de detenţie. Nici una dintre ele nu a atacat soluţia, motiv pentru care, marţi, aceasta a rămas definitivă. Varga a şi fost încarcerată, în aceeaşi zi, în timp ce complicea ei a fost prinsă în cursul zilei de miercuri. 

"Cele două femei au fost depuse la Penitenciarul Oradea, pentru a-şi ispăşi pedepsele", a declarat, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa. 

Hoţul din Primărie

Modul de acţiune al celor două femei este similar cu cel al lui Robert Orgovan, un bărbat în vârstă de 46 ani din Marghita, care în ultimele luni a comis mai multe furturi în instituţii publice, magazine şi în mijloacele de transport în comun din Oradea, stârnind indignarea opiniei publice. Bărbatul a fost arestat, în urmă cu două săptămâni, într-un dosar în care e acuzat de şase fapte de furt calificat şi tentativă, comise în perioada 28 decembrie 2020 - 23 februarie. 

Bărbatul a fost trimis în judecată, marţi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar instanţa a şi analizat, miercuri, legalitatea măsurii preventive, dispunând menţinerea lui în spatele gratiilor, pe considerentul că arestarea a fost întemeiată.