Un aleşdan în vârstă de 48 ani a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce, sâmbătă, băut fiind la volanul unei autoutilitare, a acroşat două minore şi a părăsit locul accidentului.
Accidentul s-a produs la ora 14.07, pe DN1, în Lugaşu de Jos. Aflat la volanul unei autoutilitare, bărbatul a acroşat cu partea laterală stânga a maşinii două minore de 8 şi 12 ani, ambele din localitatea Lugaşul de Jos, care se deplasau pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare, pe partea carosabilă, în zonă neexistând trotuar sau acostament.
"În urma evenimentului rutier, minora de 8 ani a suferit multiple leziuni, iar minora de 12 ani a suferit leziuni uşoare. Ambele fetiţe au fost transportate la spital", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.
Potrivit medicilor, starea celor două fetiţe este stabilă. "Cea mai mare a suferit un traumatism de bazin şi se află la Spitalul Municipal Gavril Curteanu. Cea mică are mai multe traumatisme craniene şi este internată la Spitalul Clinic Judeţean Oradea. Starea ei este gravă, dar stabilă", a declarat pentru BIHOREANUL şeful SMURD-UPU Bihor, dr. Hadrian Borcea.
După producerea accidentului rutier, conducătorul autoutilitarei a părăsit locul faptei, prezentându-se ulterior, la ora 15.50, la sediul Poliţiei Oraş Aleşd.
În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Aleşd l-au reţinut pe şofer pentru 24 de ore.
În prezent, şoferul e cercetat în stare de libertate.