Găzduit de terenurile din incinta bazei sportive Arena Antonio Alexe, turneul de tenis din Circuitul Naţional al federaţiei române de specialitate dotat cu Cupa CSM Oradea s-a încheiat marţi, când au avut loc ultimele jocuri, ale finalelor.

Competiţia a fost rezervată categoriei de 16 ani şi s-a desfăşurat atât la masculin, cât şi la feminin, la simplu şi dublu.

Dintre sportivii clubului organizator, CSM Oradea, Bianca Moise (foto) a obţinut cel mai bun rezultat, după ce a câştigat proba de dublu feminin, alături de Daniela Roşca, de la CSM Bucureşti.

De precizat că la această probă au luat startul patru perechi, care s-au întrecut după sistemul fiecare cu fiecare.

Proba individuală feminină a fost adjudecată de Daniela Roşca, de la CSM Bucureşti, care în finală a trecut de Ana Maria Tornean, de la Intersport Arad.

La simplu, Bianca Moise a ajuns până în sferturile de finală, în timp ce o altă tenismenă de la CSM Oradea, Andrada Bonte a părăsit competiţia chiar din primul tur.

La masculin, Alexandru Giurea, de la CSŞ Petroşani, a triumfat în proba de simplu, după ce, în ultimul act, l-a învins pe Iustin Belea, de la CS Dinamo Braşov. 

Sportivii CSM Oradea angrenaţi în proba individuală au fost: Vladimir Cuc şi Christian Teszari – ambii ajunşi până în sferturile de finală, Mihai Lungu şi Răzvan Sime – ambii eliminaţi în turul 2.

La dublu masculin a câştigat perechea Iustin Belea (CS Dinamo Braşov) – Cristian Gheorghiu (TC Bucureşti), care a trecut în finală de Vladimir Cuc (CSM Oradea) – Alexandru Giurea (CSŞ Petroşani). CSM Oradea a mai fost reprezentată la dublu şi de Răzvan Sime, eliminat însă în sferturile de finală, alături de Christian Ceuca.