Sportivii clubului Liberty Oradea s-au situat pe locul doi la categoria de vârstă U14 în cadrul Campionatelor Naţionale de judo U14 şi U16, care s-au ținut la Sibiu în primele zile ale lunii aprilie. 

Clubul orădean a participat cu 11 sportivi, dintre care șase au luat startul în cadrul categoriilor de la U14 (sportivi născuţi în anii 2010-2011), iar cinci au concurat la categoria de vârstă U16 (sportivi născuţi în anii 2008-2009). La U14, după desfăşurarea tuturor întrecerilor, JC Liberty s-a clasat pe locul al II-lea în ţară, din 56 de cluburi participante.

Orădenii de la Liberty au obținut două medalii de aur. Astfel, au devenit campioni naționali Claudia Seica, la categoria de greutate de 52 kg, şi George Asproiu, la 38 kg.

Claudia şi-a păstrat titlul de campioană națională obținut anul trecut la categoria 48 kg. Prin performanța de anul acesta, George Asproiu şi-a îmbunătățit-o pe cea de anul trecut, când a obținut medalia de argint la categoria 34 de kg. 

Evoluții bune au avut și ceilalți membri ai echipei Liberty participanţi la U14. Sara Costas (la categoria 52 kg) şi Ianis Kacsandi (60 kg) au ocupat locul 7, iar Tudor Lascău (50 kg) s-a situat pe poziţia a 9-a. La rândul său, Andi Sabău a bifat prima participare la un Campionat Naţional la categoria 34 kg.

În schimb, la categoria de vârstă U16, cele mai bune rezultate pentru sportivii de la JC Liberty au fost două locuri 9, obţinute de Andrei Sfârlea, la categoria 46 kg, şi David Bălan, la 50 kg. Au participat la întreceri şi Yanis Soltan, Ianis Suciu (46 kg) şi Raul Gurău (50 kg).

„Dorim să felicităm pe acesta cale pe toți sportivii Judo Club Liberty implicați în procesul de pregătire pentru această perioadă competițională. Avem perspective bune pentru următoarele competiții și sperăm să obțină cu toții rezultate frumoase în viitor”, au transmis, într-un comunicat, cele trei antrenoare ale clubului Liberty Oradea, Loredana Lascău, Alina Borza şi Bianca Gavrea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!