Primăria orădeană pregăteşte măsuri de austeritate pentru a compensa diminuarea veniturilor municipalităţii prin eliminarea celor 102 taxe de către Guvernul Grindeanu.

"Guvernul României a anunţat o serie de măsuri, aparent bune, care vor avea un impact negativ de cel puţin 2 milioane de euro asupra bugetului oraşului", a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Ilie Bolojan.

Venituri lipsă

Potrivit edilului, la crearea în bugetul oraşului a unei găuri de circa 11,9 milioane lei (echivalentul a 2,6 milioane euro) vor contribui majorarea cu 20% a salariilor bugetarilor, ceea ce implică creşterea plafonului de salarii cu 7,5 milioane lei, eliminarea impozitului de 3% pe tranzacţiile imobiliare de până la 450.000 lei, ceea ce înseamnă un minus de încă 3,5 milioane lei, şi anularea taxelor pentru eliminarea documentelor de stare civilă, a permiselor auto sau înmatriculărilor de maşini, reprezentând neîncasări de încă 3,2 milioane lei.

Singurele măsuri cu impact pozitiv asupra bugetului local sunt plata integrală, de la bugetul central, a îndemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi a salariilor asistenţilor acestora, care va scuti municipalitatea de o cheltuială de circa 2,5 milioane lei, şi majorarea salariului minim, care va aduce bugetului local venituri suplimentare de circa 2,4 milioane lei prin Impozitul pe Venitul Global.

Aceste măsuri vor reduce "gaura" din buget de la 2,6 la 2 milioane euro, o sumă oricum semnificativă.

Primarul Ilie Bolojan a arătat că din aceşti bani municipalitatea ar fi putut finanţa parte din amenajarea unui pod nou peste Crişul Repede în zona fostului centru de calcul (estimat la 3 milioane euro), reabilitarea tuturor faţadelor clădirilor din centrul istoric al oraşului (4 milioane euro) sau construirea unui pasaj suprateran peste şoseaua de centură în continuarea străzii Universităţii (4,5 milioane euro).

Vin reducerile!

Pentru a compensa scăderea veniturilor la visteria oraşului şi a păstra bugetul alocat dezvoltării şi investiţiilor în jurul sumei de 10 milioane euro pe an, conducerea municipalităţii pregăteşte un pachet de măsuri care urmează să fie supus aprobării Consiliului Local în şedinţa din 26 ianuarie.

"Măsurile vor implica o reducere de personal, o diminuare a cheltuielilor de personal prin eliminarea unor drepturi sau sporuri, reducerea cheltuielilor de funcţionare, diminuarea alocărilor făcute către companiile publice locale şi creşterea unor venituri. Nu putem modifica impozitele pe anul 2017, care au fost deja aprobate, dar există posibilitatea să intervenim asupra unor taxe, cum sunt cele de parcare", a declarat primarul.

Cel mai probabil municipalitatea îşi va reduce persoanul cu circa 48 de angajaţi, va tăia toate posturile vacante, va elimina sporul de antenă acordat salariaţilor şi va impune măsuri similare, de reducere a costurilor, inclusiv instituţiilor subordonate.

Ilie Bolojan a afirmat că municipalitatea va trebui să găsească punctul de echilibru între protecţia socială operată prin reducerea de taxe, dublată de majorarea de salarii, şi dezvoltarea oraşului prin angajarea de noi investiţii. "Dacă abandonezi dezvoltarea în folosul socialului de conjunctură, în mod clar lucurile se vor agrava în timp", a spus edilul.

Liberalul este de părere că investiţiile angajate de municipalitate, cum sunt cele făcute în parcurile industriale ale oraşului, vor aduce în timp bugetului local venituri din care administraţia va putea finanţa ulterior măsuri de protecţie socială.