Încă 43 de bihoreni au fost diagnosticaţi ca infectaţi cu noul coronavirus în urma testelor făcute în judeţ în ultimele 24 de ore, a anunţat vineri Grupul de Comunicare Strategică, astfel încât bilanţul îmbolnăvirilor se ridică în judeţ la 2.857 cazuri de la începutul pandemiei.

În acelaşi interval de timp în judeţ au fost înregistrate şi două decese, potrivit surselor medicale fiind vorba despre o pacientă din Oradea de 85 ani şi un bărbat de 79 ani din Popeşti. Numărul total al deceselor a urcat, astfel, în Bihor, la 105.

Între cele 43 de persoane nou diagnosticate se numără şi doi medici specialişti în Boli Infecţioase de la Spitalul Municipal din Oradea şi un medic ortoped al Spitalului Judeţean, patru pacienţi ai spitalului din Salonta şi unul de la Aleşd. De asemenea, au fost confirmate cu Covid şi cinci persoane cărora le-a fost rău şi au apelat la serviciile Ambulanţei, precum şi alte cinci care s-au testat la cerere, contra cost.

Cei 43 de bihoreni au domiciliul în Oradea, Tărcaia, Uileacu de Beiuş, Abram, Tarcea, Sânmartin, Copăcel, Şoimi, Beiuş, Popeşti, Ştei, Salonta, Aştileu, Paleu, Tăuteu, Sălacea, Chişlaz, Borod, Brusturi şi Batăr.

În ultimele 24 de ore, în Bihor au fost făcute 745 de analize PCR (dintre care 528 la laboratorul Spitalului Judeţean şi 217 la cel al Spitalului Municipal din Oradea), 31 dintre acestea fiind repetări ale testelor pentru persoane confirmate anterior.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, numărul cazurilor SARS-CoV-2 rezolvate se ridica vineri dimineaţă la 1.991, cu 31 mai multe decât în ziua precedentă.

Tot vineri dimineaţă, în Spitalul Municipal din Oradea erau internate 334 persoane (dintre care 16 la Terapie Intensivă), iar în judeţ erau 766 cazuri Covid active.

La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 1.391 noi îmbolnăviri şi încă 35 decese, ceea ce ridică bilanţul cazurilor Covid înregistrate de la începutul pandemiei la 101.705, iar al deceselor la 4.100.

Potrivit autorităţilor, vineri dimineaţă în unitățile sanitare de profil erau internate 7.125 persoane cu Covid, dintre care 478 în secţii de Terapie Intensivă.  

Pe teritoriul României, 10.772 persoane confirmate cu SARS-CoV-2 sunt în izolare la domiciliu, iar 5.754 persoane în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.129 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată 12 persoane.