În aceste zile se definitivează loturile lărgite de box feminin tineret și junioare ale României pentru anul 2023. Astfel, în perioada 13-16 decembrie are loc la Bucureşti o selecție națională la aceste categorii de vârstă.

Clubul Sportiv Basti Box Salonta este reprezentat de două pugiliste la această acţiune, ce are loc în cadrul Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu”. Este vorba despre Georgiana Renata Moisă, vicecampioană națională de cadeți la categoria 63 kg, și de Lakatos Krisztina, de la categoria 48 kg juniori. 

De menţionat că în anii competiționali 2021 și 2022 cele două pugilste s-au întors de la Cupe ale României, Campionatele Naționale și multiple turnee naționale și internaționale cu rezultate bune. 

La selecția națională, sportivele sunt însoțite de antrenorul Sebastian Silaghi. 

După cum anunţă Federaţia Română de Box, sportivele care vor fi selectate în loturi în urma acestei acțiuni, vor face obiectul turneului internațional din Serbia, din luna ianuarie, unde își vor putea confirma locul în loturile reprezentative, pentru competițiile majore, de obiectiv, de anul viitor. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!