Mai multe persoane au fost rănite, duminică, după ce două trenuri de călători s-au ciocnit violent în gara Constanța.

Potrivit Digi24, este vorba despre o tamponare violentă, în urma căreia cel puțin 20 de persoane au fost rănite.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că nicio persoană nu a fost grav rănită.

„În urma incidentului dintre două trenuri, petrecut în Gara Constanța, NU sunt persoane rănite grav, din informațiile pe care le am, până în acest moment! Țin legătura, în permanență, cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru monitorizarea celor care au suferit în urma acestui accident, dar și cu inspectorii ASFR și AGIFER. Aceștia din urmă vor stabili cauza exactă a incidentului”, a scris pe Facebook ministrul Sorin Grindeanu.

Acesta a mai precizat că după ce se vor identifica motivele accidentului, „voi dispune măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situații care se pot transforma în tragedii!”.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că incidentul a avut loc pe linia 1, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1.

„În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1”, arată comunicatul.

Inițial, CFR anunțase că 14 persoane au fost rănite. Situația este, însă, în desfășurare, iar numărul victimelor fluctuează.

Având în vedere numărul mare de călători, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție.

„Sunt echipe de intervenție deplasate acolo. Trenul care a lovit un tren staționar avea peste 700 de bilete vândute. Au fost evaluate medical 25 de persoane. Nu sunt persoane rănite grav, dar situația e în dinamică.”, a declarat, la Antena 3 CNN, șeful DSU, Raed Arafat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!