Aflat vineri în Bihor pentru a semna contractul de finanţare a proiectului de modernizare a DJ 191 Marghita-Tăşnad, vicepremierul Liviu Dragnea a ţinut să anunţe că are şi alte veşti bune pentru bihoreni.

La solicitarea BIHOREANULUI, el a afirmat că în ce priveşte drumul naţional 76 Oradea - Deva, pe care nu de mult au avut loc proteste ale şoferilor datorate stării lui deplorabile, au început lucrările de plombare în zonele Răbăgani - Lunca - Beiuş, iar după Paşti urmează să fie declanşate lucrările de modernizare suspendate la începutul anului din cauza lipsei finanţării.

În condiţiile în care CNADNR a recunoscut oficial că pentru acest an a alocat "0 lei" pentru DN 76, vicepremierul nu a dat totuşi detalii privind modul în care "a făcut rost" de banii necesari.

În schimb, Dragnea a spus că şi pentru DN 1 (E 60), tot după Paşti, "în jurul datei de 10 mai", se va lansa licitaţia pentru refacerea completă a covorului asfaltic pe un tronson de 48 de kilometri, de la Piatra Craiului spre Oradea.

La fel, vicepremierul a anunţat că marţea aceasta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a dat ordinul de începere a lucrărilor de realizare a supratraversării centurii Oradiei la joncţiunea cu DN 1 (în zona Metro), prin construirea pasajului suprateran gândit de Primăria Oradea încă din 2010, urmând ca lucrările adjudecate la licitaţie de firma Strabag să înceapă efectiv de luni, 29 aprilie.