În Parcul Bălcescu au fost tăiaţi 16 arbori. Nici acum nu ştiu motivul: ca să crească veniturile firmei defrişatoare sau ca să se mai facă loc pentru nişte bodegi?

Eu, unul, nu cred că Bolojan merită titlul de primarul-beton. În mandatele sale s-a dublat, totuşi, suprafaţa parcurilor din oraş. Apoi, se înşală cei care nu au ieşit încă din epoca de chirpici: drumurile, parcările, podurile şi pasajele nu se pot face din bălegar şi paie.

Totuşi, e clar că primarul a scăpat din mână activitatea de tăieri şi toaletări. Poate o fi o miză prea mică pentru el, dar întotdeauna diavolul a stat în detalii. Acum, o firmă de casă şi masă este plătită de Primărie să taie şi să toaleteze copaci. Cu cât taie mai mult, cu atât câştigă mai bine. Aşa că nu-i de mirare că orice toaletare e de fapt o măcelărire, bani să iasă...

În Primărie sunt sute de angajaţi, dar nu s-a găsit loc pentru un dendrolog sau pentru nişte peisagişti, deşi ar avea de lucru berechet. Şi uite aşa ne-am trezit că anul trecut s-au tăiat 900 de arbori şi s-au plantat 200. De la înălţimea orgoliului profesional, directorul tehnic Mircea Ghitea se plângea că nu vine nimeni la licitaţiile pentru plantat, chit că pentru un pom se plăteşte 1.200 lei. Păi de ce nu leagă activitatea de defrişare cu aceea de plantare? Vrei să câştigi bani din drujbă? Treci şi la plantat!

Consiliul Local ar trebui să impună ca la orice pom tăiat să se planteze 5 în loc şi atunci lucrurile se vor regla de la sine. Să-i văd eu pe funcţionarii care propun 1.000 de pomi spre tăiere cum merg la Bolojan cu nota de plată pentru plantarea altor 5.000.

Citiţi şi articolul Parcul politrucilor: BIHOREANUL vă arată cum a fost transformat parcul Nicolae Bălcescu în "jucăria" unei firme de partid (FOTO)