Miercurea trecută, într-o intersecţie din Borod s-a produs un mic incident. Şoferul unui autoturism a vrut să depăşească o camionetă ce transporta alimente, dar a acroşat-o, iar în urma impactului sutele de ouă aflate în autoutilitară s-au spart, scurgându-se pe şosea.

Poliţiștii au venit, şi-au făcut treaba, pompierii au spălat şoseaua şi au strâns mizeria, dar în loc s-o ducă la o firmă de salubrizare au adunat-o în faţa unei case. Şi acolo a rămas până după-amiază, când proprietarul casei a ajuns de la muncă, iar mirosul i-a mutat nasul.

Omul a sunat la Serviciul Drumuri Naţionale Bihor care, fiind administratorul şoselei, ar fi avut obligaţia să o cureţe, însă dispecerul l-a anunţat că muncitorii au încheiat programul la ora 16.00 şi, ca atare, n-are ce-i face.

În final, săteanul a reclamat povestea la Garda de Mediu, apoi şi Primăriei din comună, iar resturile au fost luate din poarta lui. Bihorel nu poate să nu se întrebe, însă, de ce nu are SDN Bihor o echipă de intervenţie pentru astfel de situaţii? Or fi aşteptând ca evenimentele rutiere să se producă doar în timpul „programului de lucru”?
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!