Premierul desemnat nu a depus în Parlament nici joi lista miniștrilor și programul de guvernare, semn că nu are voturile necesare, iar președintele PSD, Sorin Grindeanu, s-a arătat nervos, spunând că l-a anunțat că decizia de a-l susține „se va mai lăsa așteptată”, deoarece „trebuie să discutăm foarte mult programul de guvernare”, ceea ce se va întâmpla abia duminică.
Grindeanu a acuzat PNL și USR că au un singur proiect, și anume „să înjure PSD”, reluând și atacurile la Ilie Bolojan, despre care a afirmat că l-ar fi mințit pe președinte promițând sprijinirea guvernului tehnocrat Tomac.
Amânare, fără voturi
În ciuda unui anunț făcut cu o seară înainte pe pagina sa de Facebook, cum că joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista noului cabinet, premierul desemnat Adrian Veștea nu a făcut acest lucru.
Cauza, subliniază presa centrală, este dificultatea de a găsi cele 233 voturi necesare învestirii de către Parlament a noului Guvern, după ce liderii UDMR, USR și PNL au anunțat public deciziile acestor partide de a nu sprijini un guvern care să fie condus de Veștea, iar acesta nu a convins nici parlamentarii SOS și nici pe cei ai AUR să-l voteze.
Grindeanu: PSD încă n-a decis
Interpelat de jurnaliști pe holurile Parlamentului, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a arătat că nici partidul său nu a hotărât încă dacă va vota un guvern condus de Veștea. După o întâlnire cu parlamentarii PSD, despre care a subliniat că s-a desfășurat fără nicio absență, contrar unor speculații că unii din ei s-ar fi opus guvernului Veștea, Grindeanu a avut cuvinte de laudă despre premierul desemnat, dar a afirmat că partidul mai are nevoie de timp să-i analizeze programul.
„Le-am prezentat colegilor în ce situație suntem, posibilul calendar și ce urmează. PSD se află în situația următoare: analizăm tot ce ține de programul de guvernare, trebuie să judecăm foarte bine dacă intrăm în această formulă. Nu avem nimic împotriva persoanei Adrian Veștea. L-am informat că decizia PSD se va mai lăsa așteptată. Trebuie să discutăm foarte mult programul de guvernare. Mi-aș dori duminică după amiază să închidem aceste discuții și să decidem dacă intrăm în Guvernul Veștea”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de digi24.ro.
Despre cerințele PSD pentru a vota un guvern Veștea, el a arătat că: „Vrem să fie scrise în programul de guvernare câteva lucruri. Veniturile și viața românilor, care nu trebuie să scadă. Investițiile locale și naționale nu trebuie să scadă”.
Întrebat de unde ar putea obține Adrian Veștea voturile pentru învestire, Grindeanu a răspuns: „Nu e treaba mea, eu răspund de cele 128 de voturi ale PSD. Nu e Sorin Grindeanu desemnat premier. E Adrian Veștea”.
Președintele PSD a mai spus că „avem nevoie de un guvern rapid” și că, în opinia sa, miniștrii interimari din Guvernul Bolojan „se apropie de uzurparea calității oficiale”.
„A mințit președintele”
Pe de altă parte, Grindeanu s-a lansat într-un nou atac împotriva PNL și USR, susținând că acestea „au un singur proiect politic, să înjure PSD”, concentrându-și tirul, însă, împotriva președintelui PNL Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat că l-ar fi mințit pe „președintele Republicii”.
„E de datoria mea să întăresc ce a spus Eugen Tomac. În momentul în care eşti preşedinte al unui partid şi îl minţi pe preşedintele României, îl minţi - şi îmi asum ceea ce spun - că, da, intri într-un guvern tehnocrat, da, intri într-un guvern tehnocrat şi faci parte dintr-o majoritate, dar după trei zile vii şi spui, da, intru într-un guvern tehnocrat (..), dar să nu fie proxy, apropiaţi ai PSD-ului. După alte trei zile vii şi spui, dom'le, intrăm şi dăm votul, dar să nu fie secretarii de stat şi prefecţii, între timp toată lumea fiind de acord cu treaba asta. Şi după care te duci la partid şi faci şedinţă la partid şi spui că nu vei vota acel guvern, fiindcă nu-i politic”, a spus Sorin Grindeanu.
El a făcut trimitere la o afirmație făcută miercuri seară la Antena 3 de primul premier desemnat, Eugen Tomac, cum că Bolojan ar fi transmis la negocierile de la Cotroceni că este dispus să susțină un guvern tehnocrat, dar că ulterior s-ar fi răzgândit.
„Cei de la UDMR au fost consecvenți și au spus că nu cred că un guvern format din specialiști poate fi o soluție. Delegația USR a fost împărțită. Atât liderii PSD, cât și PNL au manifestat deschidere. De altfel, înțeleg că domnul prim-ministru și-a exprimat această deschidere și a avansat această propunere de a merge spre deblocarea situației prin a învesti un guvern nu doar cu miniștri tehnocrați, ci și cu secretari de stat, ajungând până la prefecți. Din discuția pe care eu am avut-o cu domnul prim-ministru Bolojan am subliniat că sunt dispus să agreăm împreună, într-un format cât mai clar, ca toate deciziile pe care urmează să le iau în calitate de premier în cazul în care aș fi fost învestit, să fie agreate de partidele politice, inclusiv privind numirile de secretari de stat. Când PNL a invocat că pe lista miniștrilor propuși se află persoane care nu au viziuni de dreapta sau mai de centru-stânga, am înțeles reticența lor, deși nejustificată și neargumentată”, a spus Tomac la Antena 3, adăugând că „faptul că domnul Bolojan a fost nesincer cu domnul președinte Nicușor Dan ne-a adus la acest blocaj”.
Bolojan: „Încetați cu minciunile!”
Într-o reacție rapidă și dură, președintele PNL a respins astfel de acuzații, arătând că ele au menirea de a ascunde adevărul și că nu a existat niciodată un acord al său, „nici măcar de principiu” pentru un guvern tehnocrat.
„Încetați cu minciunile folosite pentru a vă justifica eșecurile, fuga de răspundere și comportamentul neprincipial!”, a scris Bolojan pe Facebook.
„Observ că se rostogolesc în spațiul public o serie de invenții toxice. Ca să fie clar: niciodată nu am formulat vreun acord, nici măcar de principiu, pentru învestirea unui guvern tehnocrat. Am spus public că aceasta ar fi putut fi una dintre soluțiile teoretice constituționale, în funcție de îndeplinirea unor condiții, care nu au fost îndeplinite”, a arătat liderul liberal, adăugând: „Totodată, nu s-a pus problema să tranzacționez pentru mine sau pentru vreo altă persoană vreo funcție, în schimbul unui acord care nu a fost vreodată în discuție. De la începutul acestei crize, declanșate pentru distrugerea PNL, ar fi trebuit să înțelegem măcar cât de scurte sunt picioarele minciunii. Ca și ale trădării, de altfel”.
Ce spunea, de fapt, Bolojan
De altfel, pe 18 mai, după consultările cu președintele României în urma desemnării de către Nicușor Dan a lui Eugen Tomac, liderul PNL arăta explicit că partidul său nu va sprijini un guvern tehnocrat în care „se va găsi și PSD”.
„PNL nu va mai susține un Guvern și nu va mai participa la un Guvern în care se va mai regăsi și PSD. Nu vom susține un Guvern cu premier tehnocrat, în care se va găsi și PSD. În contextul în care PSD va fi la guvernare, PNL va fi în opoziție”, a spus Ilie Bolojan imediat după finalul consultărilor cu Nicușor Dan.
Bolojan a reiterat aceeași poziție și ulterior, argumentând că un guvern tehnocrat este puțin probabil să aibă rezultate. „Avem rezerve față de posibilitatea ca un guvern tehnocrat să aibă rezultate în perioada următoare”, a declarat el, arătând că principala problemă a unui guvern tehnocrat este lipsa unei susțineri politice clare în Parlament, ceea ce atrage riscul ca proiectele cu impact bugetar să fie votate populist de parlamentari.
„În general, ceea ce sună bine parlamentarii transpolitic votează. Ne vom trezi cu niște voturi care vor suna bine, cu abordări de tip populist, și lucrurile n-au cum să funcționeze în formula asta”, spunea premierul interimar, adăugând că, în schimb: „Un guvern politic are o răspundere prin grupurile parlamentare, s-a angajat în fața cetățenilor la unele lucruri pe care le va face, are un fel de contract semnat cu electorii care l-au votat. Un guvern tehnocrat nu va avea acest lucru”.