Unii orădeni se fălesc ori doar admit că n-au catadicsit să voteze pe 10 mai, nici pentru, nici împotriva proiectului Oradea Mare. Din fericire, cei din prima categorie, care au impresia că s-au bătut cu nu ştiu cine, şi pe deasupra că au şi câştigat, sunt tot mai puţini. Mai ştii, poate au remuşcări, poate le e jenă. Alţii încearcă să arate că a sta pe margine şi a-i fluiera pe cei care au idei, opinii, convingeri şi speranţe, care se exprimă şi se implică, nu e nici cel mai onest, nici cel mai de folos exemplu de urmat.
După absenteismul şocant din primul tur (ale cărui cauze, ne place sau nu, majoritatea observatorilor le-au pus pe seama nepăsării), tot mai mulţi orădeni, români şi maghiari, de toate credinţele şi din toate clasele, încearcă să-şi deştepte prietenii, rudele, vecinii, colegii. Lupta cu inerţia o duc zi de zi la locul de muncă ori în curtea blocului, la cafea ori la bere, la fel ca pe Facebook. Devin activi din ce în ce mai mulţi "civili", orădeni care nu fac parte din niciun partid, dar care sunt conştienţi că şanse precum cea pentru Oradea Mare nu se repetă în fiecare anotimp, că odată pierdut trenul, rămâi în gară în loc să înaintezi pe cale.
Săptămâna trecută, pe lângă tot felul de imagini amuzante cu diverse celebrităţi îndemnând oamenii să iasă pe 14 iunie la vot în turul II (alde Obama, Chuck Noris, Papa Francisc), orădeni de acest soi au difuzat propriile pledoarii atât în favoarea unificării, cât şi a implicării prin prezentarea la urne. Fostul antrenor de fotbal Emeric Jenei, actorul Sebastian Lupu, profesorii Dorel Tifor şi Constantin Bungău, antreprenori ca Tibi Tincău, Cătălin Popa ori Papp Josef, medicii Gheorghe Bumbu, Mariana Pop şi Vadim Groza, inginerul Florinel Ianc, handbalistul George Tăutu şi poloistul Kadar Kalman - sunt doar câţiva dintre neafiliaţii politic care îşi cheltuie timpul în speranţa că pot fi modele de urmat pentru alţii.
Cu toţii oameni de succes în meseriile lor, îşi pun la bătaie, însă, mai ales numele. Or, asta face inevitabilă întrebarea privind motivaţia fiecăruia. Mai poţi acuza, văzându-i, că au fost "cumpăraţi de Bolojan"? Doar tâmpiţii mai pot gândi în felul ăsta, născocind explicaţii abracadabrante unor chestiuni, în fond, atât de simple. Nu e mai corect să înţelegi că oamenii ăştia se luptă pentru prezentul şi pentru viitorul lor, al joburilor, al firmelor, al familiilor lor şi al oraşului?
Habar nu am dacă mobilizarea orădenilor-cetăţeni îşi va arăta roadele în seara de 14 iunie. Încercarea lor - a celor care nu visează să le pice ceva din înaltul cerului, să li se dea, să facă alţii, iar ei să stea, precum puiul de pelican, mereu cu pliscurile căscate în aşteptarea hranei - merită însă notată, iar pilda urmată. Abia aşa am păşi pe drumul spre unire, am ieşi din amorţeala de băştinaşi adunaţi în acelaşi loc din nimereala naşterii, am închega, cu adevărat, o comunitate. Alegând, nu refuzând opţiunea.