Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, în unanimitate, Planul Urbanistic Zonal al viitoarelor drumuri colectoare care vor fi amenajate de-a lungul șoselei de centură, în sudul orașului.

Pe lângă centură

Conform documentației aprobate, drumurile colectoare sunt prevăzute de-a lungul centurii Oradiei, între strada Nufărului, în zona Selgros, și intersecția centurii cu drumul comunal Oradea–Cheriu, DC 54, în zona Metro. Acestea vor elimina intrările directe în șoseaua de centură.

„Pe o șosea de centură așa cum avem noi, pe patru benzi, fluentă, fără sensuri giratorii, ci doar cu pasaje, viteza de circulație este destul de mare și accesul în centură a proprietarilor din zonă este dificil”, a declarat joi, în conferința de presă care a precedat ședința în plen, primarul Florin Birta.

Drumurile colectoare, care vor fi amenajate în timp de-a lungul întregului inel rutier ocolitor al orașului, aveau rezervat, prin Planul Urbanistic General, un culoar de 50 de metri de la axul centurii.

Acestea vor avea, în principal, sens unic și un carosabil lat de 4 metri, însă vor fi și sectoare cu două căi unidirecționale, cu lățime totală de 8 metri. „În zona intersecțiilor de racord cu centura, lățimea totală a platformei rutiere va atinge 10,00 m”, se arată în documentație. 

„În PUG-ul municipiului Oradea, aveam stabilit că, pe șoseaua de centură, 50 de metri de la axul drumului sunt blocați și nu se poate construi, pentru că în viitor vom dezvolta aceste drumuri colectoare. Acum, practic, corelăm aceste drumuri viitoare cu documentațiile tehnice”, a explicat Birta.

Colectoarele vor fi separate de centură printr-o zonă verde de minimum 2 metri. Proiectul prevede și racorduri către străzile laterale, magazinele și firmele din zonă, astfel încât traficul local să nu mai intre direct în fluxul rapid de pe șoseaua cu patru benzi.

Mai durează până vor fi realizate

PUZ-ul aprobat joi reglementează o suprafață de 209 hectare. Documentația ține cont și de viitoarele drumuri cu pasajele din zonă, cum ar fi cel din zona sensului giratoriu Metro, cel care leagă strada Iancu de Hunedoara de centura Sânmartin și pasajul pentru tram-tren la care se lucrează în prezent.

De asemenea, proiectul ține cont de construcțiile existente în zonă. Documentația a trebuit adaptată deoarece aplicarea rigidă a culoarului de 50 de metri ar fi afectat clădiri existente, precum cea deținută de Hidroelectrica în zona Metro. „Dacă este să luăm 50 de metri de la axul drumului, ar trebui să demolăm acea clădire ca să facem drumul colector”, a spus primarul Birta.

Aprobarea PUZ-ului nu înseamnă începerea imediată a lucrărilor. Municipalitatea va trebui să elaboreze proiectele tehnice, să definitiveze soluțiile de traversare a căii ferate, să clarifice regimul terenurilor, să obțină autorizațiile și să asigure finanțarea lucrărilor, a căror valoare nu a fost încă stabilită.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!