"Recuperarea vaccinării antihepatitice B pentru copii născuţi în lunile iulie şi august 2014 va fi efectuată de medicii de familie, dozele primite la DSP Bihor fiind suficiente pentru acest scop", se arată în comunicatul DSP Bihor.
Conform precizărilor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile Bucureşti, schema de recuperare pentru imunizarea cu vaccin hepatitic B pediatric are anumite particularităţi. Copilul cu vârsta de o lună (născut în luna august 2014) va fi vaccinat astfel împotriva hepatitei B la vârsta de o lună (cu respectarea intervalului de 30 zile după vaccinarea antituberculoasă - BCG), iar cu vaccin hexavalent la vârsta de 2 luni. Copilul cu vârsta de 2 luni (născut în luna iulie 2014) poate primi vaccinul hexavalent la vârsta de 2 luni, iar vaccinul hepatitic B pediatric la vârsta 3 luni.