O persoană a fost rănită miercuri după amiază, iar circulaţia se desfăşoară deocamdată alternativ, pe o singură bandă, după ce şoferul unei dubiţe a acroşat un autocamion şi a ajuns cu maşina într-un cap de pod, pe DN 79, în localitatea bihoreană Leş.
Accidentul rutier a fost semnalat marți, în jurul orei 14, prin numărul unic de urgenţă 112. Potrivit ofiţerului de presă al Poliţiei Bihor, agent-şef Alin Laza, în coliziune au fost implicate o autoutilitară şi un autocamion.
„Potrivit informaţiilor preliminare, în coliziune au fost implicate o autoutilitară şi un autocamion”, a precizat Laza.
În urma impactului, o persoană a fost rănită. Victima a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi urmează să fie transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.
Traficul în zonă se desfăşoară cu dificultate, alternativ, pe o singură bandă, fiind dirijat de poliţiştii rutieri.
Surse ale BIHOREANULUI spun că şoferul dubei ar fi acroşat camionul, iar apoi, pierzând controlul volanului, a intrat în capul de pod de pe marginea drumului.
Cercetările vor fi continuate de poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
UPDATE: Șoferul dubiței a fost descarcerat
ISU Crișana a transmis o informare legată de intervenție pentru salvarea victimei accidentului rutier produs în Leș. Șoferul autoutilitarei a trebuit descarcerat, precizează lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a pompierilor bihoreni.
Sursa foto: ISU Crișana
„În jurul orei 14.00, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Leș, apelantul numărului unic 112 precizând totodată că, în urma evenimentului, șoferul unei autoutilitare a rămas încarcerat”, a arătat aceasta.
Pentru salvarea victimei, la fața locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea și o autospecială de lucru cu apă și spumă (pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor), precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
„Echipajul de descarcerare a evacuat șoferul rămas captiv între fiarele contorsionate ale autovehiculului, iar echipajul medical i-a acordat acestuia îngrijirile care se impuneau, transportându-l ulterior, la UPU a Spitalului Clinic Județean”, se mai arată în informarea ISU Crișana.