Nemţii spun că dacă un câine ciobănesc german a trecut pe o uliţă din Rusia, toţi locuitorii satului respectiv se declară germani şi cer cetăţenie. Cam aşa e şi pe la noi, dacă un român gustă măcar o dată dintr-un bograci fuge repede să-şi ia cetăţenie maghiară. Motivul declarat este că vrea să poată călători în SUA fără viză, chit că el n-are bani nici măcar să ajungă cu tramvaiul în Nufărul.

De când cu alegerile europarlamentare m-am întrebat oare cine verifică dacă cei cu dublă cetăţenie nu votează de două ori. Nu e prea greu să votezi la 8 la Oradea PRM-ul şi la 8:30 la Berettyoujfalu pe băieţii de la Jobbik. Uniunea Europenă, când a înfiat fostele ţări comuniste, nu s-a aşteptat la asemenea probleme şi mizează în continuare pe buna credinţă a cetăţenilor ei.

Dar hai să zicem că un vot dublu nu influenţează decisiv arhitectura politică europeană. Ce ne facem, însă, dacă persoanele cu dublă cetăţenie deţin importante funcţii în stat? Mulţi ajunşi în asemenea poziţii de conducere au acces la date cu caracter secret, la informaţii clasificate despre resursele naturale, la planuri de mobilizare, la proceduri în situaţii de urgenţă...

Acum, când se ascut săbiile din pricina expansiunii ruseşti, când naţionalismele ies supărător şi îngrijorător la iveală, cum va reacţiona un român cu dublă cetăţenie aflat la conducerea unei importante instituţii când, vorba domnului deputat Szabo Odon, va trebui să aleagă între mamă, în cazul lui Ungaria, şi nevastă, România?