Poloiştii de la CSM Oradea au reuşit o frumoasă performanţă, calificarea în grupele principale ale celei mai prestigioase competiţii continentale inter-cluburi, Liga Campionilor Europeni.

CSM-ul, care are acum o echipă mult schimbată în bine, revine astfel, după 11 ani, în elita poloului european.

Au învins favorita!

După ce a câştigat primele trei partide de la turneul pe care l-au găzduit la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, turneu aferent Grupei C preliminare, duminică, orădenii au dat piept cu italienii de la AN Brescia, echipă care pornea ca mare favorită a acestui turneu, dar care a dat primul semn de slăbiciune în duelul de sâmbătă dimineaţa, când a cedat cu 7-9 confruntarea cu Spandau 04 Berlin.

Pentru a câştiga grupa şi, implicit, pentru a se califica pe tabloul principal al Champions League, formaţia bihoreană avea nevoie de cel puţin un rezultat de egalitate în timpul regulamentar de joc, iar la loviturile de departajare nu mai conta dacă pierde sau câştigă, fiindcă avea nevoie de cel puţin un punct, care era asigurat de un egal, respectiv de înfrângerea la penalty-uri.

De partea cealaltă, ca să câștige grupa, AN Brescia trebuia să se impună la o diferenţă mai mare de patru goluri sau de trei goluri, dar cu condiţia să înscrie de cel puţin 10 ori în acest meci.

Dacă Brescia ar fi câştigat acest meci la o diferenţă mai mică de trei goluri, atunci câştigătoarea grupei ar fi fost Spandau Berlin, formaţia care în primul joc al zilei de duminică a învins Enka Istanbul cu scorul de 15-11.

Duel foarte echilibrat şi disputat

Pornind de la aceste calcule, cele două combatante au început meciul, în prezenţa unui consistent public orădean, care şi-a încurajat frenetic favoriţii. A rezultat un joc foarte disputat, echilibrat, da dar şi tensionat, arbitrii Andrej Franulovic din Croaţia şi Ivan Rakovic din Serbia dictând o serie de eliminări.

Primii care au marcat au fost italienii, care s-au desprins la 2-0, dar Ivan Gusarov şi Filip Gardasevic au restabilit egalitatea pentru CSM, scorul primei pauze fiind 2-2.

Cum şi în sfertul secund cele două echipe au înscris tot câte două goluri, şi la pauza mare a fost egalitate, 4-4.

Pentru ca partida să se dovedească a fi extrem de disputată şi echilibrată, şi sfertul al III-a a consemnat tot 2-2, cu opt minute înainte de final tabela indicând scorul 6-6.

În ultimul sfert, golgheterul echipei orădene Filip Gardasev a marcat din penalty pentru 7-6, dar cel mai eficace jucător al italienilor, Francesco Faraglia a înscris şi el pentru a egala la 7.

În ultimele două minute, echipa orădeană a încercat mai mult să ţină de rezultat, dat fiind faptul că îi era suficient un rezultat de egalitate, deziderat care s-a şi întâmplat, graţie şi evoluţiei portarului Lazar Dobozanov, care a intervenit din nou salutar de mai multe ori, semn că CSM Oradea are portar bun în acest sezon.

Jocul s-a încheiat cu scorul egal de 7-7, spre bucuria jucătorilor orădeni şi a suporterilor, care astfel şi-au îndeplinit obiectivul. Dar pentru că regulamentul de la polo prevede ca atunci când un meci se încheie la egalitate urmează lovituri de departajare, s-a trecut la penalty-uri, unde nu mai conta dacă învinge sau pierde, dar CSM-ul s-a impus şi aici, cu 7-6, iar, cu scorul general de 14-13, a câştigat acest meci şi a încheiat turneul pe primul loc, cu 11 puncte.

Pe locul 2 s-a situat Spandau 04 Berlin cu 9 puncte, pe 3 a încheiat AN Brescia cu 7 puncte. Poziţia a 4-a a fost ocupată de PAOK Salonic cu 3 puncte, iar ultima clasată este Enka Istanbul, fără vreun punct.

„Am avut atitudinea potrivită”

„A fost un turneu bun pentru noi. Nu știam cu exactitate unde ne situăm, chiar dacă am avut un turneu de pregătire premergător acestui eveniment. Turneul Champions League din această săptămână a fost un test foarte bun pentru echipa noastră. Eram nerăbdător, fiind la primul meu sezon alături de CSM Oradea, să văd cum reacționează sportivii într-un astfel de exercițiu. Acum pot să spun că totul a fost perfect. Ne-am dorit să arătăm cea mai bună față a noastră și sunt fericit pentru ceea ce am realizat. Nimeni nu a vorbit despre șansele noastre de calificare. Cumva au încercat să ne protejeze de o eventuală presiune pe rezultat sau pe obiectivul echipei, dar ne-am dorit să obținem victoria la fiecare meci. Am avut atitudinea potrivită în bazin și sunt fericit atât pentru rezultat, cât și pentru felul în care băieții au luptat pentru a-l obține”, a declarat, la finalul partidei şi, implicit, al turneului, noul antrenor principal al echipei CSM Oradea, Petar Kovacevic.

În timpul jocului cu Brescia, pentru CSM au marcat: Filip Gardasevic - 5 goluri, David Belenyesi și Ivan Gusarov - câte un gol. De la italieni, Francesco Faraglia a înscris de 3 ori, Jacopo Alesiani de 2 ori, iar Maxwell Irving şi Niccolo Gitto câte un gol.

La penalty-uri, pentru CSM au înscris: Igor Gusarov, Tiberiu Negrean şi Filip Gardasevic – de câte două ori şi Tomasso Insinna – o dată.  A ratat: Nichita Ilisie.

Pentru Brescia au transformat penalty-urile: Mateo Giri – de două ori, Filipo Ferrero,  Maxwell Irving, Jacopo Alesiani şi Francesco Faraglia – o dată. Au ratat: Francesco Faraglia (primul din cele două pe care le-a executat) şi Filipo Ferrero (al doilea penalty executat de el).

În grupele principale ale Ligii Campionilor Europeni la polo, CSM Oradea se va duela cu formaţii Waspo Hannover, Novi Belgrad și Steaua București. Partidele se vor disputa tur-retur.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!