Voileibalistele de la CSU Oradea au urcat pe podium, după ce, sâmbătă, au obţinut cea de-a treia victorie consecutivă. Astfel, universitarele orădene au un bilanţ pozitiv în acest tur de campionat, înregistrând trei victorii şi o singură înfrângere, în cele patru etape disputate până în prezent.

Orădencele au câştigat meciul din deplasare cu SCM U Craiova în minim de seturi, fiind hotărâte încă din startul jocului să plece cu toate punctele din acestă deplasare. Astfel, printr-o mobilizare şi colaborare eficientă, atât în atac, cât şi în apărare, prin serviciile exacte şi executate cu dificultate crescută, elevele antrenoarei Mariana Szabo-Alexi s-au desprins pe tabelă şi au condus la diferenţă mare de puncte, adjudecandu-şi primul set la 11, după, doar 20 de minute de joc.

Următoarele două seturi au fost câştigate la fel de clar, doar în setul III gazdele reuşind să ţină ritmul şi să egaleze la 17, însă studentele oradence şi-au reintrat în joc şi au reuşit să tranşeze disputa în favoarea lor, spre bucuria întregii echipe.

De consemnat debutul la senioare a mai tinerelor jucatoare Petrescu Atena şi Bikfalvi Alexandra, care alături de Breban Alexandra, Pura Mădălina şi Suciu Bianca fac parte din echipa de junioare a LPS Bihorul Oradea, antrenate de prof. Rodian Achimescu, precum şi Chiş Flavia, de la ACS

Viitorul Borş, ce evoluează încă de anul trecut, antrenată fiind de prof. Adrian Holhoş.


SCM U Craiova – CSU Oradea 0-3 (11-25, 15-25, 17-25)

CSU Oradea: Fîcă Iuliana (căpitan), Radu-Fîcă Ana Maria, Paşca Anca, Haidu Roxana, Adamcsik  Daiana, Blaj Giulia, Maxim Andreea, Rizea Antonia (libero), Maran Andreea, Pura Mădălina, Breban Alexandra, Bikvalvi Alexandra, Petrescu Atena şi Suciu Bianca. Antrenor: lect. univ. dr. Szabo-Alexi Mariana.


Celelalte rezultate ale etapei au fost:

FC Argeş Piteşti – Transilvania Braşov 3-2

CSU Politehnica Timişoara – CSM Sibiu 3-0

Volei Club Deva – Medicina Tg.Mureş 0-3