Printr-un comunicat dat publicităţii marţi, Direcţia Regională a Finanţelor Publice din Cluj Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor anunţă că "pentru a veni în sprijinul contribuabililor mijlocii" care de la 1 februarie au fost arondaţi printr-un ordin al preşedintelui ANAF la Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii, adică la Cluj, "au stabilit o procedură de emitere şi transmitere a unor documente" care permite reprezentanţilor acestor firme să nu se mai deplaseze la sediul Regionalei clujene.

Concret, firmele mijlocii care solicită eliberarea unui certificat de atestare fiscală vor trebui să-şi transmită cererile la adresa de e-mail contrib.mijlocii.Cj@mfinante.ro. Culmea este, însă, că firmele nu îşi vor primi actele tot online, ci "Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii (de la Cluj – n.r.) va transmite la AJFP Bihor forma scanată a certificatului emis, iar contribuabilii vor ridica certificatul avizat pentru "conform cu originalul" de la Serviciul Evidenţa pe Plătitor ce funcţionează în sediul AJFP Bihor din Oradea".

Altfel spus, noutatea este că firmele îşi vor cere certificatele fiscale online la Cluj, de unde Regionala le va trimite Administraţiei Judeţene Bihor din Oradea, nu se ştie în cât timp, urmând ca reprezentanţii firmelor să le ridice de aici.

De asemenea, firmele care solicită decizii privind stabilirea sumelor pe care le au de plătit ca timbru de mediu pentru autovehicule sau adeverinţe prin care Finanţele să ateste nerestituirea taxei de poluare pentru autovehicule ori a taxei speciale pentru autoturisme vor trebui să trimită cererile tot la Cluj, pe aceeaşi adresă de e-mail, contrib.mijlocii.Cj@mfinante.ro. Spre deosebire de cazul certificatelor fiscale, Regionala va trimite contribuabililor tot prin e-mail decizia sau adeverinţa.

Stabilirea acestei proceduri are ca motivaţie evitarea deplasării la Cluj a reprezentanţilor firmelor mijlocii, care se plâng, însă, că vor fie nevoiţi să facă asemenea drumuri în numeroase alte situaţii, de pildă pentru rezolvarea compensărilor dintre obligaţiile pe care le au de plătit către stat cu sumele pe care le au de primit din partea statului, recuperări de TVA etc.

De altfel, transferarea administrării fiscale a firmelor mijlocii din Bihor la Direcţia Regională din Cluj a Finanţelor Publice a determinat deja reacţii de nemulţumire atât din partea mediului de afaceri, cât şi a parlamentarilor bihoreni, care au semnat în unanimitate o scrisoare de protest prin care îi cer preşedintelui ANAF revenirea la situaţia anterioară datei de 1 februarie, adică "restituirea" la Oradea a gestionării fiscale a acestor companii.

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolele

Clujul ne ia banii! Administrarea fiscală a firmelor mijlocii se mută la Cluj, secătuind veniturile judeţului şi punând pe drumuri afaceriştii bihoreni

şi

Premieră: Toţi parlamentarii bihoreni s-au unit cerând şefului ANAF "retrocedarea" contribuabililor mijlocii, recent "exilaţi" la Cluj