Scandalul început la CJAS Bihor miercuri, când „Bunul Samaritean” Viorel Paşca a adus la sediul instituţiei, pe targă, patru „locatari” pe care îi îngrijeşte la Tinca şi la Dumbrava, pentru a li se elibera adeverinţe de asigurat, continuă.
În cadrul Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate a fost demarată o anchetă internă, la ordinul preşedintelui-director general Varga Gheorghe Ludovic.
„Este un demers normal, aşa se procedează. Ancheta are ca scop lămurirea situaţiei care a fost, pentru a se vedea ce s-a cerut de către dl Paşca şi ce s-a răspuns din partea colegilor. Se fac audieri şi se iau declaraţii”, a declarat vineri, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al CAS Bihor, Cătălina Marinaş.
Amintim că miercuri, după episodul de la Oradea, premierul Mihai Tudose i-a cerut în deschiderea şedinţei de Guvern ministrului Sănătăţii să ia măsuri pentru pedepsirea vinovaţilor, inclusiv prin concedierea funcţionarilor, până a doua zi, adică joi dimineaţă, Florian Bodog promiţând că se va conforma.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al CAS Bihor precizează că nu a fost concediat niciun funcţionar până acum, deoarece legislaţia trebuie respectată. „Nu poţi da afară pe cineva până nu se lămuresc condiţiile în care s-a produs un incident. Colegii au respectat procedurile, dar în funcţie de ceea ce se va hotărî se vor lua măsuri”, a spus Cătălina Marinaş.
În ce priveşte descinderea Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii la CAS Bihor, anunţată joi seară de presa centrală, purtătorul de cuvânt al instituţiei a specificat că până vineri la ora 11 conducerea acesteia nu a fost înştiinţată „Şi noi am aflat din presă despre sosirea Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii”, a spus Marinaş.
Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate nu este, însă, în subordinea Ministerului Sănătăţii, fiind o instituţie distinctă, prin urmare nu e clar cât de legal ar fi un control ministerial.
Citiţi pe această temă şi articolul: Circ şi scandal: "Bunul Samaritean" care adună persoane fără adăpost la Dumbrava a dus patru din ei pe targă la CAS Bihor (FOTO/VIDEO)