Vântul și furtuna care s-au abătut, sâmbătă, în mai multe zone din județul Bihor, în timp ce era în vigoare un cod roșu de vreme rea, a lăsat câteva mii de oameni fără curent în locuințe.

Potrivit unui anunț de pe site-ul Electrica, sunt avarii în zeci de localități din județ, iar echipele companiei intervin pe rând, ca să repare defecțiunile.

Printre satele fără curent se numără Lazuri, Cefa, Sânnicolau Român, Roit, Botean, Berechiu, Ateaș, Inand, Poietari, Holod, Spinuș de Pomezeu, Albești, Copăceni, Săucani, Dumbrăvița, Vălani de Pomezeu, Petrani, Borozel, Beznea, Remeți, Cornițel, Căbești. De asemenea, sunt avarii pe mai multe străzi din Beiuș.

Estimările Electrica arată că în aproape toate aceste sate, curentul va reporni cel târziu la ora 23. Excepție fac localitățile din jurul Beiușului, unde echipele de intervenție și-au asumat să remedieze problemele până la ora 23.30.

Județul Bihor a fost sâmbătă sub un cod roșu general de vânt puternic, ploaie și grindină. Până la ora publicării acestei știri, nu au fost raportate daune majore produse de fenomenele meteorologice.

În Oradea, mai mulți copaci au căzut, în parcuri sau pe șosele, iar acoperișul unei clădiri din Piața Unirii s-a desprins. Din fericire, nu au fost victime.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!