Întreg Bihorul este sub cod roșu de vijelie, furtună și grindină, iar în Oradea pompierii au fost chemați să intervină în mai multe situații, a anunțat ISU Bihor sâmbătă la ora 16.40.

Pe mai multe străzi din oraș, mai precis pe Aluminei, Mihail Kogălniceanu, Leonardo da Vinci și Calea Clujului, au căzut copaci, iar în Piața Unirii era cât pe ce să „aterizeze” o tablă de acoperiș de pe clădirea aflată la colțul străzii Primăriei (foto). Bucata de acoperiș s-a desprins în mai multe părți și doar norocul a făcut să nu ajungă pe caldarâm.

De vină a fost vântul puternic care a „măturat” orașul, ridicând și cantități foarte mari de praf. În mai multe zone din oraș, orădenii surprinși pe-afară au fost nevoiți să-și acopere ochii, nasul și gura, pentru a nu inhala particulele.

În schimb, până în jurul orei 17, ploaia a căzut neuniform: în Calea Aradului, au ajuns la sol doar câțiva stropi, în timp ce în Centrul Civic a plouat abundent, iar pe Calea Clujului a plouat cu găleata și a căzut și grindină.

Totodată, pompierii bihoreni au mai fost chemați să înlăture un copac căzut pe șosea, între satele Paleu și Cetariu.

Din fericire, până acum, nu s-au anunțat victime în urma vântului puternic. 

Reamintim că avertizarea meteorologilor este în vigoare până la ora 20. 

foto: Spiridon Dragos

UPDATE: Casă cu acoperișul în flăcări, în Oradea

Pompierii orădeni au fost chemați, în jurul orei 17, să stingă și un incendiu.

Acoperișul unei case de pe strada Albinelor a luat foc (foto jos), iar trei echipaje de militari intervin pentru stingerea lui.
 

„Deocamdată, nu se cunoaște cauza”, a declarat Alina Butaci, ofițerul de presă al ISU Bihor, pentru BIHOREANUL.

Totodată, ISU a mai anunțat că arborele de pe strada Leonardo da Vinci a căzut peste o mașină (video jos), iar pe străzile Mihail Kogălniceanu și Maramureșului copacii rupți au atins și firele de electricitate.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!