"Nu vreau să mă laud, dar legea pe care am făcut-o a fost adoptată, şi este vorba de o lege total nouă, nu de îmbunătăţirea unei legi deja existente", a spus deputatul de Bihor Lakatos Peter într-o conferinţă de presă desfăşurată joi, când a pus textul legii la dispoziţia jurnaliştilor, menţionând că acesta a fost adoptat şi mai trebuie, ca să intre în vigoare, doar să fie promulgat de preşedintele Traian Băsescu.

Decenţă pentru decedaţi

Conform legii, prevederile acesteia se vor aplica tuturor cultelor şi administraţiilor publice care au în proprietate sau în folosinţă cimitire, opere comemorative ale eroilor din războaie şi crematorii umane, precum şi firmelor şi persoanelor fizice care prestează activităţi legate de întreţinerea acestor obiective.

Actul normativ consacră dreptul oricărei persoane la înmormântare decentă şi la stabilirea unui loc de veci conform voinţei exprimate în timpul vieţii, iar înmormântarea va putea fi religioasă ori laică, potrivit cu voinţa defunctului exprimată în timpul vieţii.

Legea stabileşte definiţiile pentru cimitire, opere comemorative şi crematorii, fixând în sarcina proprietarilor acestora obligaţii precum cele de a asigura drumuri interioare şi alei, săli de ceremonii funerare, spaţii tehnice, surse de apă, anexe sanitare şi spaţii verzi.

De asemenea, pentru închiderea cimitirelor, legea arată că această procedură va fi posibilă doar la 30 de ani după ultima înhumare şi după strămutarea tuturor osemintelor, cu acordul cultelor şi al direcţiilor sanitare judeţene.

Aparţinătorii defuncţilor vor putea pierde locurile de înhumare ale acestora dacă nu le vor întreţine timp de doi ani, după o notificare prealabilă.

Obligaţii pentru firme

Legea privind serviciile funerare, cimitirele şi crematoriile umane instituie obligaţii şi pentru firmele care prestează servicii funerare, acestea neputând să-şi facă deloc publicitate în spitale, iar în cimitire doar într-un singur loc, special destinat pentru aceasta.

Cea mai importantă obligaţie a firmelor funerare va fi, însă, aceea de a achita familiilor defuncţilor daune materiale şi umane în cazul în care vor greşi, deoarece vor trebui să constituie un fond de garantare pentru plata acestor despăgubiri, ce vor fi acordate pentru "neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a prestaţiilor de servicii funerare".

Legea reglementează, de asemenea, şi modul în care se va putea face transportul corpurilor persoanelor decedate, inclusiv transportul internaţional, "în sicriu impermeabilizat, închis etanş, al cărui fund trebuie căptuşit cu un strat gros de 5 centimetri din materiale absorbante (rumeguş sau turbă), îmbibate într-o soluţie dezinfectantă", sicriul trebuind să fie depus apoi "într-o ladă din lemn, bine etanşeizată".

În fine, conform legii, se instituie şi interdicţia incinerării persoanelor decedate în cazul în care acestea nu au fost în prealabil identificate.