Bolojan le-a spus actorilor că vor avea contracte pe durată determinată, urmând ca doar cei valoroși, în timp, să primească contracte permanente. Măsura nu are impact financiar, cam tot atât te costă un actor plătit pe perioadă determinată sau nu.
Dar așa managerul are un as în mână și poate să-l țină în șah pe actorul care nu i se pare potrivit, leneș sau pur și simplu mai puțin talentat.
De ce să ținem pe viață un absolvent al Institutului de Actoriști de la Dăbuleni, Cricova sau Jidvei, cu 1.000 euro pe lună? Ca să joace de două-trei ori pe an, în rolul de plimbă-tava și halebardier 12, așa cum s-a întâmplat ani de-a rândul?
Marea problemă a acestor schimbări este găsirea unui manager potrivit, dornic să facă performanță, nu să se transforme într-un fel de șef de sindicat. Fără așa ceva, planurile lui Bolojan sunt sortite eșecului.
Fostul director artistic al Filarmonicii atrage atenția că la instrumentiști situația este mai delicată, pentru că acolo e criză de personal calificat. Cred că părerea sa ar trebui băgată în seamă.
N-am aflat nimic de la Bolojan cu privire la Ansamblul Crișana, locul unde highidișii se odihnesc după eforturile făcute la nunțile de sâmbătă și botezurile de duminică.
Așa cum era de așteptat, spațiul virtual s-a umplut de indignați care deplâng soarta crudă a teatrului orădean, instituție care, după ce a fost lăsată fără armata de pompieri și paznici, riscă să rămână și fără mediocrități.
Sunt aceiași care au deplâns și „desființarea” revistei Familia, adoptând celebrul slogan „no culture, no future”.
Apropo, „desființarea” revistei Familia a fost un real succes, în patru numere revista a căpătat un aer proaspăt și a vândut mai multe exemplare decât înainte într-un cincinal. La cum îl știu, Bolojan nu va renunța la planurile lui...