Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bihor a primit în acestă săptămână primele maşini noi din ultimii trei ani, în condiţiile în care trei sferturi din parcul auto este, de trei ani, bun de casat.

"De marţi, am primit 9 Renault Master 4x2 şi un Volkswagen Transporter T 6, acesta 4x4, cu cutie automată. Toate cele 10 ambulanţe sunt de tipul B1-B2 (n.r. - ce pot fi deservite atât de ambulanţier în echipaj cu o asistentă, cât şi cu un medic) şi au fost achiziţionate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă la nivel central", a declarat miercuri, pentru BIHOREANUL, managerul SAJ Bihor, dr. Liciniu Venter.

Acesta a adăugat că noile unităţi vor fi puse în uz săptămâna viitoare, iar ambulanţa VW Transporter 4x4, prima de acest fel în dotarea Serviciului, va fi alocată substaţiei din Ştei. "În lunile decembrie, ianuarie şi februarie, aceasta va staţiona la Arieşeni, unde solicitarea este mare în timpul sezonului de iarnă", a mai spus dr. Venter.

În prezent, parcul auto al SAJ Bihor este alcătuit din 70 de ambulanţe, cea mai nouă fiind din 2015, iar cele mai vechi având vârsta de 10 ani. Cele mai "tinere" au parcurs 300.000 kilometri, majoritatea circa 700.000 – 800.000 kilometri, dar sunt şi maşini al căror kilometraj a sărit de un milion de kilometri.

"Cele 10 maşini vor intra imediat în folosinţă, ceea ce ne va permite să casăm o parte din ambulanţele vechi, iar pe altele să le punem în rezervă, pe cele care mai pot fi reparate cu costuri rezonabile", a explicat managerul SAJ Bihor.

Dr Venter a mai spus, totodată, că cele 10 maşini noi fac parte dintr-un lot de 31 de care va beneficia judeţul Bihor, celelalte 21 ambulanţe noi urmând să fie primite anul viitor, în primăvară.

Achiziţia de ambulanţe a fost blocată la nivelul întregii ţări încă de la începutul anului 2017, în condiţiile în care şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a propus cu un an înainte efectuarea ei, pentru un total de 800 de unităţi, la nivelul IGSU, aşa încât să se obţină preţuri mai mici, dar Ministerul Sănătăţii, condus de Florian Bodog, s-a opus, acuzând că procedura coordonată de Arafat ar fi fost suspectă, "cu dedicaţie".