Consiliul Judeţean Bihor a afişat pe site-ul instituţiei, joi, în prima zi liberă din seria celor cinci care urmează, un proiect de regulament privind regimul finanţărilor nerambursabile acordate din bugetul judeţului, o premieră în practica actualei conduceri a CJ, acuzată anul trecut de Camera de Conturi Bihor tocmai pentru nereguli numeroase şi grave în alocarea banilor pentru ONG-uri, majoritatea beneficiarilor fiind asociaţii şi fundaţii „de casă”, controlate de reprezentanţi ai UDMR.

Transparenţă de Paşte

Potrivit unei informări transmise de purtătorul de cuvânt al CJ, Adrian Simon, orice persoană interesată poate trimite în scris „propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare”, pe adresa de e-mail registratura@cjbihor.ro sau la sediul Consiliului Judeţean, în termen de 10 (zece) zile de la data publicării proiectului, care poate fi consultat pe site-ul instituţiei, accesând link-ul http://www.cjbihor.ro/pdf/transp25.04.2019.pdf, dar şi la Serviciul Monitorizarea Instituţiilor Subordonate din cadrul CJ Bihor.

Proiectul de regulament are ca scop fixarea unor norme privind procedura de solicitare a finanţării nerambursabile, criteriile de acordare a banilor, formarea şi funcţionarea comisiilor de evaluare a proiectelor depuse spre finanţare, procedura de evaluare, încheierea contractelor de finanţare, procedurile de derulare a contractelor şi cele de raportare şi control, sancţiunile pentru încălcarea contractelor.

Bani pentru ai lor

Pe baza Raportului întocmit de Camera de Conturi Bihor în urma verificării execuţiei bugetare a Consiliului Judeţean, BIHOREANUL a dezvăluit anul trecut că auditorii au descoperit la această instituţie abateri financiare de 22,97 milioane lei şi prejudicii de 293.336 lei, acestea din urmă constând în plăţi nelegale către firme şi ONG-uri apropiate UDMR Bihor.

Camera de Conturi evidenţia că la alocarea de finanţări nerambursabile CJ a încălcat legislaţia privind finanţările „pentru activităţile non-profit şi proiectele / programele culturale”, reţinând că programele anuale pentru acordarea finanţărilor nu au fost prevăzute distinct în bugetul judeţului, banii fiind „aruncaţi” de-a valma în acest buget, din care apoi s-au făcut alocări către Direcţia Social-Comunitară şi Direcţia Dezvoltare Implementare Proiecte, care în final i-au distribuit fără respectarea legii. Concret, în 2017 CJ a transferat DSC 1,065 milioane lei şi 1,370 milioane lei DDIP, cele două direcţii „pitind” fondurile pentru finanţări în capitolul de cheltuieli pentru „bunuri şi servicii”.

Cea mai flagrantă ilegalitate consemnată de auditorii de conturi a fost finanţarea, prin semnătura preşedintelui Pasztor Sandor, a Fundaţiei Varadinum cu 100.000 lei, altele constând în duble finanţări acordate aceloraşi ONG-uri atât prin DSC, cât şi prin DDIP.

Ulterior, şefii CJ au contestat Raportul la Curtea de Conturi a României, a cărei conducere este „împărţită” între PSD şi UDMR, obţinând anularea măsurilor de recuperare a prejudiciilor dispuse iniţial de Camera de Conturi Bihor.

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul „Reţeaua UDMR: BIHOREANUL vă dezvăluie „suveica” prin care UDMR îşi alimentează ONG-urile de casă cu bani de la Consiliul Județean”