Pneumoloaga orădeană Flavia Groșan, faimoasă pentru pretențiile că în pandemie ar fi tratat bolnavi de Covid prin mijloace „alternative” și investigată în prezent de Colegiul Medicilor fiindcă a susținut că persoanele vaccinate le-ar îmbolnăvi pe cele nevaccinate în timp ce fac sex, a comis-o din nou.
La puțin timp după ce președintele SUA Donald Trump a pretins că acest medicament ar fi dăunător, fără nicio dovadă științifică, doctorița din Oradea a scris pe Facebook că n-a prescris niciodată Paracetamol, datorită „intuiției”.
„Știința? Poate”
„Am tratat zeci de mii de oameni în cariera mea profesională. De la buburuze la seniori de peste 90 de ani. Dar niciodată n-am folosit paracetamolul. Știința? Poate. Intuiție, sigur”, a scris doctorița marți seară, pe pagina sa de Facebook.
Postarea sa a determinat peste 2.300 de reacții până acum, majoritatea pozitive, cu like-uri și inimioare, în semn de aprobare.
După Trump
Mesajul Flaviei Groșan a fost făcut public la scurt timp după ce președintele Donald Trump a afirmat că Paracetamolul ar cauza autism dacă este administrat femeilor gravide, informație categoric contrazisă de comunitățile medicale.
De altfel, Agenția Europeană a Medicamentului a transmis oficial că banalul analgezic și antipiretic poate fi folosit în siguranță. „Sfatul nostru se bazează pe o evaluare riguroasă a datelor științifice disponibile și nu am găsit nicio dovadă că administrarea de paracetamol în timpul sarcinii provoacă autism la copii”, a subliniat, într-un comunicat al AEM, directorul medical al instituției, Steffen Thirstrup.
„Foarte șmecheră”
În condițiile în care de la finele lunii august Flavia Groșan este cercetată de Colegiul Medicilor Bihor după ce a susținut că persoanele vaccinate anti-Covid le-ar îmbolnăvi, prin sex, pe cele nevaccinate, dr. Carmen Pantiș, care conduce acest organism profesional, a declarat BIHOREANULUI că noua postare, cea despre paracetamol, nu poate justifica deschiderea unei noi anchete profesionale, dar va fi o circumstanță agravantă în cea deja începută în vară.
„Doamna dr. Groșan a scris pe Facebook că nu a dat paracetamol, atât, n-a zis direct că-i rău. A fost foarte vagă, foarte șmecheră. În contextul ăsta nu deschidem altă anchetă disciplinară împotriva ei, dar afirmațiile făcute în spațiul public în mod clar vor fi circumstanțe agravante”, a spus președinta Colegiului Medicilor Bihor.
Groșan vrea „să facă tam-tam”
Colegiul Medicilor Bihor i-a deschis dosar disciplinar Flaviei Groșan subliniind că nu există nicio dovadă presupuse îmbolnăviri ale unor persoane nevaccinate de către cele vaccinate, afirmațiile acesteia fiind considerate „inepții grave”.
Potrivit dr. Carmen Pantiș, CM Bihor i-a cerut pe 3 septembrie doctoriței Groșan un punct de vedere, pe care aceasta nu l-a trimis, dar are la dispoziție 30 de zile calendaristice, după care va fi citată de Comisia de Disciplină a Colegiului pentru a fi audiată.
„Dacă nu se prezintă, atunci se poate da sancțiunea și în absența ei, dar interesul ei va fi să facă tam-tam, să facă spectacol, să vină cu avocat, deci să vină la audiere. Nu cred că nu va veni la audiere, dar asta o să vedem”, a spus președinta CM Bihor, care estimează că cercetarea disciplinară poate fi încheiată în această toamnă.
Conform regulilor, dacă va fi considerată vinovată de propagarea unor teorii „fake”, Groșan poate fi sancționată inclusiv cu suspendarea dreptului de a profesa medicina. Ea a mai fost vizată de CM Bihor și în timpul pandemiei, fără însă a fi cercetată disciplinar, pentru diverse afirmații privind terapiile anti-Covid, inclusiv că medicii din spitale ar fi ucis pacienți.