Orașul Nucet pare că vrea să-și schimbe nu doar fața, ci și spatele. Cel puțin asta indică sumedenia de achiziții directe pe care Primăria locală le-a făcut pentru proiecte de reabilitare finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

O bază de date făcută de voluntari cu date luate din SICAP arată că Primăria Nucet este pe locul 5 în țară la valoarea contractelor încheiate prin achiziții directe în cadrul proiectelor finanțate prin PNRR.

Conducerea orășelului are nu mai puțin de 160 de achiziții directe făcute cu 18 furnizori, cu o valoare totală de aproape 16 milioane lei, cumpărând ba consultanță, ba proiecte ori dirigenție de șantier, ba diferite lucrări și echipamente.

La toate aceste contracte se mai adaugă alte 20 milioane lei cheltuite prin licitații, tot cu bani din PNRR.

Așadar, fostul primar PSD-ist al Nucetului, Mircea Adrian Tuduce, înlocuit acum de PNL-istul Dănuț Lazea, a lăsat „moștenire” investiții cu nemiluita. Sau, poate, doar a semnat contractele pentru firmele potrivite...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!