Primarul PSD-ist al oraşului Nucet, Mircea Tuduce, soţia sa, Ioana Tuduce, şi întreprinderea individuală a acesteia, firma de gospodărire a oraşului şi fosta administratoare a societăţii, Viorica Popa, au fost trimişi în judecată în cazul schioarei ajunse la spital cu mai multe oase rupte, după ce o bucată uriaşă de gheaţă s-a prăbuşit peste ea pe pârtia din Vârtop.
Cu toţii sunt acuzaţi de vătămare corporală din culpă, pentru că n-au luat măsuri ca un astfel de accident să nu se întâmple...
S-a rupt gheaţa!
Procesul priveşte un dosar prezentat deja de BIHOREANUL, deschis după accidentul din 10 martie 2019 căruia i-a căzut victimă un medic stomatolog din Ştei, Andreea Popa. Femeia se afla împreună cu familia la o partidă de schi pe pârtia Piatra Grăitoare, iar la prânz a vrut să intre, pentru un ceai, în restaurantul de la baza complexului.
N-a apucat. În faţa terasei, atât ea, cât şi fetiţa sa de doar 7 ani au fost lovite de o bucată uriaşă de gheaţă desprinsă de pe acoperitoarea terasei. Micuţa a scăpat teafără, dar femeia a ajuns în stare gravă la Clinica de Traumatologie din Timişoara, cu un plămân lezat şi fracturi multiple la bazin, tibie şi peroneu. A fost ţintuită la pat vreme de 3 luni, medicii fiind nevoiţi să-i implanteze 8 proteze în bazin (foto) şi picioare, ca să-i fixeze oasele rupte, iar apoi a avut nevoie de încă o jumătate de an ca să reînveţe să umble.
De vină e vremea...
Iniţial, cercetările declanşate de Parchetul Beiuş au fost clasate, anchetatorii dând vina pe capriciile naturii, dar soluţia a fost desfiinţată de judecători la insistenţele victimei.
Investigaţiile au fost reluate, toamna trecută, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Aici, anchetatorii au avut o cu totul altă părere, dispunând trimiterea a 5 inculpaţi în faţa instanţei de judecată. Este vorba despre edilul Mircea Tuduce (foto), soţia sa, Ioana Tuduce, şi întreprinderea individuală a acesteia, plus firma de gospodărire locală Servicii pentru comunitate Nucet SRL şi fosta ei administratoare, Viorica Popa.
Acoperişul nimănui
Potrivit rechizitoriului semnat de procurorul Alin Leucea, acum şeful Secţiei Urmărire Penală din Parchetul Curţii de Apel Oradea, Ioanei Tuduce şi întreprinderii individuale ce îi poartă numele, Vioricăi Popa şi societăţii pe care o administra li se impută că nu s-au îngrijit să cureţe zăpada de pe acoperiş.
"Acoperişul şi terasa deserveau ambele entităţi, însă nici una dintre acestea nu avea obligaţii exclusiv de întreţinere a clădirii, în tot sau în parte", scrie în actul de acuzare. Aşa s-a ajuns, explică procurorul, ca pe acoperişul clădirii şi al terasei acesteia să se acumuleze o cantitate uriaşă de zăpadă îngheţată, măsurătorile făcute de poliţişti după accident indicând că bucata căzută peste victimă a avut o lungime de circa 1,70 m şi o grosime de 22 cm.
Terasa primarului
În plus, terasa îngustă lipită de restaurant fusese ridicată fără autorizaţie, chiar de lucrătorii Primăriei, la comanda edilului Mircea Tuduce, adică tocmai cel care ar fi trebuit să sancţioneze actele de indisciplină în construcţii. Aşa au declarat în faţa anchetatorilor muncitorii care au executat lucrarea, fără să-şi amintească exact când anume, decât că într-o toamnă, ori în 2017, ori în 2018, cu materiale care le-au fost lăsate în faţa clădirii. Nu au pus întrebări, se arată în actul de acuzare, deşi acoperişul nu avea parazăpezi, care ar fi împiedicat acumularea şi apoi căderea unei cantităţi mari de zăpadă şi de gheaţă.
Construcţia neautorizată a terasei l-a făcut părtaş pe Tuduce la rănirea unei persoane pentru că aceasta s-a realizat fără respectarea unor reguli elementare de protecţie la eventuale accidente, se susţine în rechizitoriu.
De altfel, după rănirea tinerei, ca o recunoaştere a culpei, angajaţii Primăriei au şi demolat terasa. "Din iniţiativă proprie, ca să evite posibilitatea producerii unui alt accident", au zis muncitorii. Cum tot "din proprie iniţiativă", imediat după accident, unul îndepărtase gheaţa căzută de pe acoperiş cu buldoexcavatorul.
Curăţenia, o obligaţie
Măsurile ar fi trebuit luate dinainte, afirmă procurorul în rechizitoriu, explicând că în zonele de munte curăţarea gheţii şi a zăpezii este o cerinţă rezonabilă pentru cei care deţin clădiri.
Atât Viorica Popa, fostul administrator al societăţii Servicii pentru Comunitate Nucet SRL, proprietarul clădirii, cât şi Ioana Tuduce, în calitate de chiriaş prin întreprinderea sa individuală, ar fi putut să prevadă că neluarea măsurilor putea avea consecinţe grave, mai ales că, doar cu o lună înainte de rănirea Andreei Popa, căzuse gheaţă de pe acelaşi acoperiş pe o maşină, avariind-o.
"Legiuitorul a adoptat norme scrise de diligenţă în sarcina deţinătorilor de clădiri, care impun luarea tuturor măsurilor necesare pentru evitarea apariţiei riscului de accidentare a persoanelor", dar "inculpaţii nu doar că nu au realizat pericolul vătămării corporale a unei persoane, dar au şi manifestat în continuare o atitudine de indiferenţă, care astfel prezintă relevanţă penală sub forma culpei cu prevedere", a arătat procurorul Leucea.
Tăcere
Cert e că victima acestei indolenţe a rămas cu sechele pe viaţă, a constatat anchetatorul. De altfel, femeia s-a constituit parte civilă în dosar, cerând daune civile pentru recuperarea cheltuielilor judiciare şi cu tratamentele efectuate, în sumă de 20.976 lei, plus daune morale de 200.000 euro.
Ca atare, procurorul a dispus punerea sub sechestru a proprietăţilor deţinute de toţi inculpaţii, adică ale soţilor Tuduce, ale Întreprinderii Individuale, ale Vioricăi Popa şi ale firmei pe care aceasta a administrat-o.
Deşi căutat de BIHOREANUL în mai multe rânduri ca să-şi prezinte punctul de vedere, primarul oraşului Nucet a refuzat de fiecare dată. A uzat, cum ar veni, de "dreptul la tăcere", la fel cum a făcut-o şi în faţa anchetatorilor şi la fel cum au procedat în timpul cercetărilor şi soţia sa, şi administratoarea societăţii Servicii pentru Comunitate Nucet SRL.
Cu siguranţă niciunul nu s-a aşteptat să ajungă în faţa judecătorilor din cauza zăpezii adunate pe un acoperiş...
INCAPABILI
Vârtop, bătaie de joc
Amenajat în 2011 prin celebrul program "Schi în România" coordonat de fosta ministră Elena Udrea printr-o investiţie de 23 milioane lei, Complexul Piatra Grăitoare din Vârtop a devenit una dintre atracţiile turistice din Bihor, dar le-a adus bătăi de cap edililor din Nucet, care îl administrează.
Cel mai recent, BIHOREANUL a dezvăluit că, deşi a "înghiţit" peste 2,2 milioane euro, reţeaua de apă şi de canalizare din Vârtop este nefuncţională deoarece staţia de epurare nu are curent electric, alimentarea cu electricitate nu mai funcţionează, echipamentele sunt ruginite şi vandalizate, iar clădirile se inundă la fiecare ploaie.
În urma dezvăluirilor, proprietarii de cabane şi pensiuni racordaţi la reţeaua de apă a Primăriei Nucet au rămas cu robinetele secate până când îşi vor construi fose septice individuale.