Poloiştii de la CSM Oradea au câştigat jocul pe care l-au susţinut joi seara în prima etapă a turneului memorial Andrei Drăghici, turneu internaţional amical, care a ajuns la ediţia a doua şi care a început la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu".
Bihorenii i-au avut ca adversari pe sârbii de la VK Sabac, pe care i-au întrecut la o diferenţă de două goluri, cu scorul de 9-7, după ce au controlat însă disputa şi, exceptând primul gol, au fost tot timpul în avantaj pe tabela de marcaj. La un moment dat, orădenii au condus chiar şi cu scorul de 8-3.
S-au remarcat din plin noii veniţi. Astfel, portarul Lazar Dobozanov a avut mai multe intervenţii aplaudate de public, iar Ivan Gusarov a marcat de trei ori, fiind cel mai eficace jucător al partidei.
Pe reprize s-a consemnat 3-2, 2-0, 2-1 şi 2-4. Echipa sârbă s-a apropiat pe tabelă doar în sfertul IV, când orădenii au făcut anumite schimbări, după ce au ajuns să conducă cu 8-3.
Marcatorii CSM-ului în acest joc au fost: Ivan Gusarov – cu 3 goluri, Petar Velkic – cu 2 goluri, David Belenyesi, Filip Gardasevic, Levente Vancsik şi Tomasso Insinna – cu câte un gol. Din lot au mai făcut parte: portarii Lazar Dobozanov şi Raul Gavriş, precum şi jucătorii Mihnea Gheorghe, Istvan Szabo, Ferenc Czenk şi Darian Luncan.
Cu acest prilej a debutat pe banca tehnică a echipei orădene antrenorul Petar Kovacevic, secondat de Ciprian Cîmpianu.
După jocul orădenilor cu sârbii de la Sabac, a urmat disputa dintre Dinamo Bucureşti (echipa la care a activat ultima dată Andrei Drăghici) şi Rapid Bucureşti.
A fost un meci interesant, cu multe goluri, dar, surprinzător, a câştigat Rapidul, care s-a impus la penalty-uri, după ce la finele timpului regulamentar de joc tabela de marcaj a indicat scorul de 11-11. Pe reprize s-a consemnat: 4-2, 2-3, 1-3 şi 4-3.
La penalty-uri s-a impus Rapidul cu 5-3 şi, astfel, a obţinut şi ea prima victorie la turneu.
În timpul regulamentar de joc, de la Rapid s-a remarcat, în special, Anton Goreta, autor a 5 goluri, în timp ce la Dinamo, principalul marcator a fost Cosmin Radu, autor a 4 reuşite.
Turneul memorial Andrei Drăghici de la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" din Oradea continuă vineri seara cu jocurile etapei a doua: CSM Oradea – Dinamo (de la ora 18:30) şi Rapid Bucureşti – VK Sabac (de la ora 20:15), pentru a se încheia sâmbătă, când este programată ultima etapă, Dinamo – VK Sabac (de la ora 10:00) şi CSM Oradea – Rapid (de la ora 11:45).
Intrarea spectatorilor este liberă.