La vreme de grea încercare, proprietarul unei companii din Oradea specializată în furnizarea de volane pentru producători auto de mare prestigiu din întreaga lume, Valtryp, continuă să facă fapte bune pentru a-şi ajuta semenii. După ce a donat viziere pentru personalul medico-sanitar al spitalelor Municipal şi Judeţean, Valeriu Trip a oferit tablete copiilor nevoiaşi din satul natal, precum şi sursele financiare pentru dotarea cabinetului medicului din Hidişelu de Dobreşti.

"Nu şi-a uitat ţarina"

Originar din satul Cornişeşti, comuna Dobreşti, Valeriu Trip, proprietarul companiei Valtryp, care produce volane îmbrăcate în piele pentru fabricanţi auto de legendă precum Mercedes, Porsche, Jaguar, Audi, Lancia, Volvo, Toyota şi alţii, a dat curs solicitării Primăriei comunale de a sprijini copiii din familiile nevoiaşe care au nevoie de tablete pentru a putea învăţa în această perioadă.

"Avem peste 1.000 de copii, mai mulţi decât trei comune vecine - Hidişelu, Ceica şi Sâmbăta. Noi am pus în buget 66.000 de lei să cumpărăm tablete pentru elevii din familii care nu îşi permit, dar problema e că nici nu se prea găsesc în perioada asta. Necesarul ar fi, în total, de 285 tablete", a declarat BIHOREANULUI primarul comunei Dobreşti, Nicolae Neag.

Spre bucuria sa, dar mai ales a copiilor care vor beneficia de ele, Valeriu Trip a oferit 20 de tablete, pentru copiii din satul natal, Cornişeşti. "Chiar ieri, duminică, le-a adus şi le-a predat directorului adjunct al şcolii, la Primărie", a mai spus edilul.

"Nu e prima oară când dl. Trip ne oferă ajutor. Tot după ce a venit pandemia asta, a donat 10.000 de lei pentru dotarea cabinetului medical din satul Hidişelu de Dobreşti. Anii trecuţi, a sponsorizat pietruirea unei întregi uliţe din satul natal", a spus primarul Nicolae Neag, bucuros că omul de afaceri din Oradea "n-a uitat de unde a plecat, nu şi-a uitat ţarina".

Şi pentru cei din linia întâi

"Am aflat de la cunoscuţii din Dobreşti că nu se reuşeşte achiziţionarea de tablete pentru elevii care nu dispun de asemenea dispozitive şi am reuşit să cumpărăm noi 20 de tablete, iar duminică am mers personal acolo ca să le predăm conducerii şcolii", a spus şi Valeriu Trip BIHOREANULUI. "Am încercat să-i ajut pe copiii din locurile unde m-am născut şi unde am copilărit, şi de care nu am uitat niciodată", şi-a explicat acesta alegerea.

Proprietarul companiei Valtryp şi-a oferit ajutorul încă de la începutul crizei sanitare declanşate de pandemia Covid. În primele zile ale lunii aprilie, firma condusă de Valeriu Trip a comandat, plătit şi distribuit 400 de viziere pentru cei din linia întâi.

Un număr de 100 de bucăţi au fost oferite pentru personalul Spitalului Municipal şi alte 100 pentru medicii şi asistentele Spitalului Judeţean din Oradea, tot 100 de viziere au fost donate agenţilor Poliţiei Judeţului Bihor implicaţi în acţiunile operative pentru evitarea răspândirii Covid, iar câte 50 de viziere au fost donate personalului UPU-SMURD Bihor şi agenţilor Poliţiei Rutiere Bihor.

(advertorial)