Pentru al optulea an la rând, elevii de-a X-a de la Liceul German Friedrich Schiller din Oradea au făcut, marți, la final de an școlar, o demonstrație eco-distractivă.
Ei au navigat pe Crișul Repede, din centrul orașului până în zona Sovata, pe două ambarcațiuni pe care tot ei le-au făcut, din PET-uri. Elevii au avut 50 de saci cu PET-uri, 40 legați unii de alții, iar restul folosiți pe post de „scaune” pe ambarcațiune. În total, au folosit aproape o mie de flacoane.
Prin această acțiune, liceenii vor să atragă atenția asupra necesității colectării separate a deșeurilor, ca unică modalitate prin care plasticul poate fi refolosit. De altfel, flacoanele au fost strânse de toți elevii din școală. „Vrem să dăm o importanță mai mare colectării selective, să promovăm școala și voluntariatul”, a explicat profesorul Ciprian Sîrca, dirigintele elevilor și inițiatorul acestei inedite acțiuni.
Înainte de a porni în aventură, elevii au mărturisit că nu se tem pentru situația în care ar cădea în apă. Ei au purtat veste de salvare și, oricum, apa Crișului Repede nu are o adâncime prea mare.
În schimb, când au ajuns la destinație, elevii și dirigintele lor au sărit intenționat în apă, ca o bună formă de răcorire, după o cursă solicitantă.
„Luăm parte la această activitate deoarece vrem să încurajăm reciclarea și să ne distrăm”, a spus Ariana, unul dintre elevii care au navigat pe Criș.
Totodată, la finalul cursei, PET-urile au fost preluate de reprezentanții firmei Eco Bihor, care administrează stația de sortare a deșeurilor reciclabile. Aventura liceenilor a fost supravegheată și de Salvamont-Salvaspeo Bihor, iar alți sponsori și parteneri pentru această activitate au mai fost Gheorghe Zarău și Dragoș Vodă, de la Forumul German.