La nici două săptămâni după ce BIHOREANUL a dezvăluit că managerul Spitalului Municipal din Oradea, dr. Ovidiu Laurean Pop, s-a aflat în incompatibilitate şi în conflict de interese, şi la trei zile după ce Consiliul de Administraţie a confirmat această situaţie, votând propunerea de revocare a lui Pop din funcţie, primarul Ilie Bolojan a semnat vineri dimineaţă dispoziţia de revocare.

Mai mult, primarul a ţinut să participe la raportul de gardă de la Municipal şi să-i anunţe personal pe şefii de secţii că începând din 1 noiembrie vor avea un manager nou, interimar, în persoana dr. Gheorghe Carp.

Rocade în trei

"La ora 8 am participat la raportul de gardă şi am comunicat şefilor de secţii că domnul doctor Carp va asigura interimatul până la organizarea unui concurs pentru ocuparea poziţiei de manager, cel mai probabil în această lună, cel mai târziu până în luna februarie, conform legii", a declarat Ilie Bolojan pentru BIHOREANUL.

Cum dr. Carp deţine funcţia de manager la Spitalul Clinic Judeţean, dar nu putea conduce în acelaşi timp două unităţi spitaliceşti, el şi-a suspendat contractul de la Judeţean. În locul lui, primarul a numit-o ca manager pe doctoriţa Lucia Daina, care fusese până acum director medical, iar poziţia acesteia va fi preluată de dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor. Ambii vor conduce Spitalul Judeţean pe durată determinată, până când dr. Carp îşi va prelua prerogativele.

Conform spuselor primarului, la Municipal Carp are două obiective: asigurarea în condiţii normale a funcţionării spitalului şi încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli, în prezent grevat de un deficit de aproximativ 600.000 euro (la un total anual de circa 15 milioane euro).

De notat că dr. Gheorghe Carp a mai condus Spitalul Municipal mai mult de cinci ani, înainte ca în 2008 să fie desemnat viceprimar al Oradiei.

Fără Pop

Managerul revocat din funcţia de la Municipal, dr. Ovidiu Pop, nu a participat la raportul de gardă, deoarece nu se află în Oradea, însă fusese informat în legătură cu revocarea sa din funcţie.

Această măsură a fost propusă la şedinţa din 29 octombrie a Consiliului de Administraţie, unde patru din cei cinci membri votaseră ca atare (dr. Foldes Adalbert, dr. Hadrian Borcea, dr. Ovidiu Burtă şi ec. Dacian Foncea), unul singur opunându-se (dr. Daniela Rahotă).

Consiliul de Administraţie a reacţionat în acest fel după ce BIHOREANUL a dezvăluit, săptămâna trecută, că dr. Ovidiu Pop s-a aflat în incompatibilitate şi în conflict de interese. Concret, la numirea în funcţia de manager, în decembrie 2010, Pop avea, totodată, şi un contract de prestări servicii cu spitalul privat Pelican, renunţând la acest contract (care i-a adus în doi ani peste 139.000 lei) doar la începutul acestui an.

Totodată, dr. Pop a semnat, ca manager al spitalului public, un contract (de peste 130.000 lei) în beneficiul spitalului privat, pentru ca o maşină a acestuia să asigure transportul, pe timp de noapte, al probelor de sânge recoltate de la secţiile Infecţioase, Pneumoftiziologie şi Psihiatrie.

La revocarea lui Pop din funcţia de manager al Spitalului Municipal a contribuit, de asemenea, faptul că - deşi această unitate este singura din Oradea căreia CAS Bihor nu i-a scăzut alocările financiare în cursul anului curent - a acumulat un deficit de peste 2 milioane lei, ceea ce l-a determinat să iniţieze reducerea sporurilor salariale ale medicilor, asistentelor şi infirmierelor.