Rentierii agricoli cu pensii de invaliditate nu îşi vor mai pierde dreptul de a beneficia de rentă viageră după ce devin pensionari la limită de vârstă. A intrat în vigoare un nou act normativ care prevede că pot beneficia de renta viageră agricolă şi după ce devin pensionari pentru limită de vârstă, indiferent de vârsta pensionării.

„Până acum, persoanele a căror pensie de invaliditate devenea pensie pentru limită de vârstă îşi pierdeau dreptul de a mai încasa rentă viageră agricolă. Acest lucru trebuia corectat şi s-a făcut printr-o nouă lege care a fost adoptată de Parlament şi publicat deja în Monitorul oficial”, a explicat, joi, într-o conferinţă de presă, deputatul UDMR Szabó Ödön, iniţiator al actului normativ.

Odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, se anulează toate datoriile acumulate de persoanele cărora li s-a retras calitatea de rentier agricol în momentul în care li s-a emis decizia de pensionare la limită de vârstă. „Unele persoane au acumulat obligaţii fiscale, dobânzi, penalităţi. E bine să se ştie că toate debitele le vor fi şterse”, a mai explicat parlamentarul.

Potrivit Legii 254/2009, renta viageră agricolă se acordă persoanelor care au dobândit calitatea de rentier agricol până la data de 31 decembrie 2009. Rentieri pot fi doar persoanele în vârstă de peste 62 de ani cărora li s-a validat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit legilor fondului funciar şi care optează pentru despăgubiri plătite de către investitor, încheind cu acesta un acord.

Totodată, rentieri pot fi şi persoanele pensionate pe caz de boală (gradele I şi II) care, chiar dacă nu au îndeplinit vârsta de 62 de ani, înstrăinează , arendează sau arendează terenuri agricole extravilane aflate în proprietate sau încheie acord cu un investitor.