Ceea ce în prima parte a zilei se contura ca fiind cea mai mare surpriză a alegerilor desfăşurate duminică în Bihor a devenit, în a doua jumătate, o certitudine.
Szabo Odon, preşedintele executiv al UDMR Bihor, candidat pentru un mandat de deputat în colegiul 2 Săcueni, nu a reuşit să obţină majoritatea absolută a sufragiilor valabil exprimate în acest colegiu.

Situaţia este recunoscută inclusiv de Szabo. "După numărarea tuturor voturilor, am obţinut un scor de 49,86% şi mi-au lipsit 28 de voturi ca să realizez 50% plus unu", a declarat pentru BIHOREANUL preşedintele executiv al UDMR Bihor.

Cu privire la supoziţia că rezultatul consemnat deja oficial de Biroul Electoral Judeţean va fi contestat, astfel încât printr-o nouă numărare Szabo să obţină totuşi mandatul de deputat, UDMR-istul a declarat că nu vrea să facă acest lucru, pentru a nu fi etichetat drept un politician ahtiat de funcţie.

"Dacă ar fi după mine, voi cere colegilor să nu contestăm rezultatul, iar eu personal nu voi face acest lucru, pentru că nu vreau să se creadă că mă agăţ de un scaun. Dar conducerea UDMR Bihor va hotărî asta", a spus Szabo, precizând că o decizie în acest sens va fi luată până mâine, în condiţiile în care legea prevede pentru depunerea contestaţiilor un termen de 24 de ore de la comunicarea oficială a rezultatelor la nivelul judeţului.

Eşecul lui Szabo şi, de fapt, al întregii UDMR va provoca o situaţie şi mai surprinzătoare: mandatul de deputat în colegiul 2 Săcueni va reveni anonimului Bogdan Manafu, şeful organizaţiei de tineret a PDL Bihor şi candidat din partea ARD.

Culmea este că Manafu s-a clasat în acest colegiu pe locul 5 (cu puţin 6,57% din voturi), dar va beneficia de redistribuirea voturilor culese de ARD în toate cele nouă colegii pentru Camera Deputaţilor din judeţ, din simplul motiv că toate celelalte colegii au fost câştigate cu majoritate absolută, pentru că USL nu mai putea beneficia de vreo redistribuire, iar între ARD, PPDD, PPMT şi PRM, cel mai bun scor pe judeţ l-a avut ARD.

Scorul UDMR Bihor obţinut duminică este cel mai slab din ultimele două decenii, în fiecare legislatură (cu excepţia perioadei 2004-2008, când a avut un senator şi doi deputaţi) Uniunea având în Bihor câte patru parlamentari. În următorii patru ani, UDMR Bihor va avea un singur senator şi un singur deputat, în cel mai fericit caz doi deputaţi, dacă va contesta voturile din colegiul 2 iar contestaţia va fi admisă.