Consiliul Naţional al FIDESZ, partidul de guvernământ din Ungaria, a decis prin vot ca locul al 3-lea pe lista sa de candidaţi la Parlamentul European să-i revină actualului eurodeputat UDMR Laszlo Tokes, fostul episcop reformat al Ungariei.

"Prezidiul FIDESZ a luat această hotărâre prin vot în cursul zilei de miercuri, după ce în decembrie liderii FIDESZ au propus domnului Tokes această candidatură", a declarat pentru BIHOREANUL şeful de cabinet europarlamentar al lui Tokes, fost deputat UDMR Szilagyi Zsolt şi preşedinte al PPMT Partium. Acesta a precizat, de asemenea, că fostul episcop nu a devenit membru FIDESZ, pentru că legislaţia din ţara vecină permite ca pe lista unui partid să candideze şi persoane care nu fac parte din acea formaţiune.

Întrebat cum şi de ce a luat Laszlo Tokes decizia de a candida în Ungaria, Szilagyi Zsolt a afirmat că aceasta este o "bună întrebare", referindu-se la împotrivirea UDMR faţă de ideea ca pe lista Uniunii să candideze personalităţi reprezentative ale minorităţii maghiare, indiferent de simpatiile lor politice.

"Anul trecut, domnul Tokes a propus o întâlnire a tuturor partidelor maghiare, reprezentate în Consiliul Consultativ Maghiar, care a fost înfiinţat în 2009, dar de atunci nu s-a mai întrunit. Din păcate, UDMR a refuzat să stea cu noi (n.r. - cu PPMT) la masa tratativelor. În aceste condiţii, noi am avut următoarea dilemă: să propunem o listă de candidaţi de partid a noastră sau să candideze domnul Tokes independent, iar în decembrie anul trecut am decis să nu candidăm împotriva UDMR, deoarece exista şansa să nu mai intre nimeni peste pragul electoral. În aceste condiţii, domnul Tokes a primit propunerea FIDESZ de a candida în Ungaria", a declarat Szilagyi Zsolt.

Acesta a mai afirmat că, prin decizia de a nu avea o listă reprezentativă, cu candidaţi care să nu fie doar ai Uniunii, UDMR "a donat" un mandat, pentru că va avea un scor mai mic decât în 2009, când a obţinut trei mandate de europarlamentari. "UDMR a donat un loc, practic, unor alte partide, pentru că fără noi nu va ajunge niciodată la 9%, cum a ajuns în 2009. Acuma nu este sigur nici că o să treacă pragul de 5% şi atunci al doilea mandat îl ia prin redistribuire. De aceea spunem că au cedat al treilea mandat", a spus şeful de cabinet al lui Laszlo Tokes.

Acesta nu a putut fi contactat pentru a face declaraţii.